13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Clotilde Armand: Nu există un plan referitor la necesarul de școli,...

VIDEO. Clotilde Armand: Nu există un plan referitor la necesarul de școli, licee și grădinițe în Sectorul 1

Reprezentanta Uniunii Salvați Bucureștiul (USB) Clotilde Armand a solicitat Primăriei Sectorului 1 planul privind necesarul de școli, licee și grădinițe, pentru următorii ani, informează Agerpres.

„Am cerut un masterplan, adică am vrut să ştiu care este planul Primăriei pentru următorii trei-cinci, zece ani, ca să ştim câte şcoli sunt necesare, câte licee, câte şcoli, grădiniţe. De altfel, se pare că nu există un astfel de plan. O să revină Primăria ca să ne răspundă. Noi vom cere un plan sau îl vom construi, vrem să avem o viziune pe termen mediu şi lung asupra nevoilor şi a lucrurilor care trebuie făcute, nu o reacţie punctuală pentru fiecare şcoală referitor la ce facem anul viitor”, a spus Armand într-un mesaj video postat pe Facebook. 

Ea a menţionat că USB a solicitat o organigramă a Primăriei, pentru a afla câţi dintre angajaţi se ocupă de problemele legate de învăţământ, dar şi un inventar tehnic, pentru a vedea dacă vreuna dintre clădirile care găzduiesc instituţii de învăţământ ar putea fi afectată de cutremur. 

„Am cerut, în sfârşit, gradul de ocupare a şcolilor, pentru că sunt nişte şcoli care mereu refuză copiii pentru că nu au locuri şi sunt alte şcoli care pur şi simplu sunt goale. Evident că acest lucru ţine de competenţa echipei care gestionează şcoala respectivă, a corpului profesoral, dar noi vrem să ştim acest lucru. Adică, de ce să închiriem spaţii suplimentare pentru unele şcoli, când altele sunt pur şi simplu goale”, a mai spus ea. 

De asemenea, a semnalat „două probleme acute”, vizând Şcoala nr. 252, al cărei contract de închiriere expiră pe 30 septembrie, dar şi Liceul Tehnic „Mircea cel Bătrân”. 

„O să publicăm un material: este o situaţie absolut deosebită, un liceu care a fost construit împreună cu Centrul de Construcţii Căile Ferate (CCCF) la sfârşitul anilor ’70. Când s-a privatizat CCCF, nu ştim cum s-a regăsit acest liceu în lista bazelor de active primite de firma Cord. A fost ceva în neregulă aici, dovadă că ei au au fost nevoiţi să dea în judecată Primăria pentru a primi acest activ. Primăria nu s-a prezentat, acest liceu este acum în proprietatea firmei SC Cord SA Buzău, care este acum în faliment. Primăria plăteşte în fiecare lună aproape 25.000 de euro pentru a închiria acest liceu, care în mod normal ar trebui să fie în proprietatea primăriei. Până acum am achitat suma de 1,5 milioane euro”, a precizat Armand. 

Ea a susţinut că Primăria şi-ar fi pierdut dreptul de preempţiune pentru achiziţia acestei clădiri. 

„Se pare că la Primărie e un singur jurist, care nu face faţă – vă daţi seama – la acest gen de probleme şi până data viitoare îmi vor spune dacă există (contracte ale Primăriei cu firme de avocatură, n.r. ). Se pare că nu există contracte cadru cu firme de avocatură. Dacă nu există, o să cer să fie lansată o procedură de achiziţii publice pentru a avea nişte contracte cadru cu nişte firme de avocatură care pot să ne reprezinte, pentru a regla acest gen de problemă care necesită nişte competenţe certe pe partea juridică”, a adăugat ea.

Cele mai citite

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...
Ultima oră
Pe aceeași temă