21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Mariano Rajoy, premierul Spaniei: Suntem foarte bucuroşi că Scoţia rămâne cu...

VIDEO. Mariano Rajoy, premierul Spaniei: Suntem foarte bucuroşi că Scoţia rămâne cu noi

Mariano Rajoy, premierul Spaniei, a declarar, vineri, că ţara este "foarte bucuroasă" de respingerea independenţei Scoţiei la referendumul de joi. Spania se opune ferm referendumului pe care vor să îl organizeze naţionaliştii din Catalonia la 9 noiembrie, relatează AFP, preluat de Mediafax.

"Suntem foarte bucuroşi că Scoţia rămâne cu noi", a afirmat Mariano Rajoy într-un mesaj video, salutând faptul că alegătorii "au ales între segregare şi integrare, între izolare şi deschidere, între securitate şi risc. Prin decizia lor, scoţienii au evitat gravele consecinţe economice, sociale, instituţionale şi politice pe care le-ar fi presupus o separare de Regatul Unit şi de Europa", a adăugat el.

video: youtube.com

Referendumul privind independenţa Scoţiei era urmărit îndeaproape de Spania, unde Parlamentul catalan se pregăteşte să voteze vineri o lege care ar autoriza regiunea să organizeze propria consultare populară. Dar Guvernul lui Mariano Rajoy, inflexibil, ar urma să depună imediat un recurs în justiţie împotriva acestei legi regionale, care ar putea fi declarată contrară Constituţiei.

În timp ce separatiştii catalani sperau să profite de pe urma unei independenţe a Scoţiei, victoria opozanţilor aduce un nou avantaj Madridului."Cred cu tărie în integrarea în Uniunea Europeană. Cred că acesta este drumul care ne-a ajutat să depăşim tragediile din istoria noastră şi ne permite să înfruntăm cu succes provocările viitorului", a afirmat Mariano Rajoy.

Cele mai citite

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă