9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialVideo Messenger pe Facebook în 18 țări din lume

Video Messenger pe Facebook în 18 țări din lume

Facebook Messenger, serviciul de mesagerie instant al acestei reţele de socializare, permite efectuarea de apeluri video gratuite, informează Mediafax.

O pictogramă reprezentând o micuţă cameră video a apărut marţi în ferestrele de dialog ale serviciului Facebook Messenger. După ce a introdus anul trecut în funcţiile sale posibilitatea realizării de apeluri audio, serviciul de mesagerie instant al reţelei Facebook oferă utilizatorilor săi şi posibilitatea de a efectua apeluri video. Această funcţie a fost lansată în 18 ţări, pentru utilizatorii care folosesc dispozitive mobile cu sisteme de operare Android şi iOS. O funcţie video exista deja pe versiunea web a reţelei Facebook încă din 2011.

CITEȘTE ȘI: Google a început să caute persoanele dispărute din Nepal

Ea a fost lansată în parteneriat cu Skype, însă această cooperare a fost oprită după ce Facebook a început să îşi folosească propria tehnologie, în 2013. Prin această nouă funcţie, Facebook Messenger va face o concurenţă directă serviciului Skype, a cărui activitate se bazează tocmai pe realizarea de apeluri video gratuite. Funcţia nu este deocamdată disponibilă pentru utilizatorii din România.

Potrivit blogului oficial al companiei Facebook, noul serviciu a fost introdus în ţările următoare: Belgia, Canada, Croaţia, Danemarca, Franţa, Grecia, Irlanda, Laos, Lituania, Mexic, Norvegia, Oman, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, Statele Unite şi Uruguay. Managerii companiei americane spun că noua funcţie va fi introdusă şi în alte ţări şi teritorii în lunile viitoare.

CITEȘTE ȘI: Ce inseamna Hello pe facebook

Cu 600 de milioane de utilizatori activi în fiecare lună – dublu faţă de utilizatorii de Skype -, Facebook Messenger deţine o bază uriaşă de clienţi potenţiali. Întrucât utilizatorii pot să folosească aplicaţia şi pe PC, utilizând site-ul messenger.com sau o extensie pentru Google Chrome, Facebook Messenger ar putea să “fure” o parte importantă din utilizatorii de Skype şi nu doar pentru dispozitivele mobile.

Reţeaua de socializare Facebook speră să obţină cu noua funcţie acelaşi succes pe care l-a avut şi cu apelurile audio. La un an după lansarea lor pe plan mondial, aceste conversaţii reprezintă 10% din apelurile efectuate pe dispozitivele mobile, pe internet. Pentru a continua această strategie, Facebook testează în Statele Unite aplicaţia Hello, care administrează apelurile în locul aplicaţiei “Telephone” a sistemului Android. Specialiştii nu sunt deocamdată convinşi că apelurile video vor avea parte de aceeaşi primire entuziastă în rândul utilizatorilor, deoarece ele sunt mai puţin adaptate pentru dispozitivele mobile.

CITEȘTE ȘI: Cât mai valorează Facebook

Pe lângă faptul că sunt mari consumatoare de trafic de date, apelurile video impun folosirea telefonului în poziţie “selfie”, iar experienţa unei astfel de conversaţii devine mai puţin confortabilă în comparaţie cu apelurile video efectuate de pe un computer clasic.

Cele mai citite

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă