Premierul Victor Ponta şi candidatul PSD-UDMR-PC la funcţia supremă în stat a fost evacuat cu o dubă, joi seară, de la sediul PSD Baia Mare, în faţa căruia se adunase un grup de protestatari care îl huiduiau şi strigau "Jos Ponta" şi "Hoţii". Ponta a mers la Baia Mare s-a întâlnit cu reprezentanţii PSD din judeţele din nordul ţării, scrie Medifax.
În timpul întrunirii, mai multe persoane, majoritatea tineri, s-au adunat în faţa sediului social-democrat din Baia Mare, unde se afla Ponta, aşteptând ieşirea acestuia. La un moment dat, aceştia au început să huiduie şi să scandeze lozinci precum: "Jos Ponta", "Ponta nu uita, Baia Mare nu te vrea", "Hoţii" şi "Iohannis preşedinte". În zonă au apărut însă şi susţinători ai candidatului PSD-UNPR-PC la Preşedinţie, majoritatea pensionari, care au început să strige: "Ponta preşedinte" şi "PSD".
video: youtube.com
Victor Ponta a fost prezent, joi seară, în municipiul Baia Mare, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii PSD din judeţele din nordul ţării, el fiind însoţit de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi de miniştrii Mircea Duşa, Doina Pană şi Aurelia Cristea.
video: youtube.com