15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVideo. Ucraina face teste cu rachete deasupra Mării Negre. Preşedintele Poroşenko: Ne...

Video. Ucraina face teste cu rachete deasupra Mării Negre. Preşedintele Poroşenko: Ne pregătim de o invazie a Rusiei. Reacţia oficialilor de la Kremlin nu s-a lăsat aşteptată

Ucraina continuă, vineri, testele cu rachete deasupra Mării Negre, iar preşedintele Petro Poroşenko a anunţat că scopul manevrelor balistice este pregătirea pentru o “invazie totală” a Rusiei, scrie Mediafax.

“Vreau să repet: singurul motiv pentru care efectuăm aceste teste este să fim pregătiţi pentru o invazie totală din partea vecinului nostru agresiv. Sunt sigur că în ultimii doi ani am demonstrat că am creat o nouă armată ucraineană. Este responsabilitatea noastră să consolidăm apărarea aeriană a Kievului şi a regiunii Herson, pentru ca nimeni să nu ne poată opri”, a afirmat Petro Poroşenko, citat de publicaţia International Business Times.

Administraţia Petro Poroşenko a anunţat că Ucraina este pregătită să coopereze cu state membre NATO pentru organizarea unor patrule comune în Marea Neagră, denunţând “comportamentul Rusiei”, informează agenţia Interfax Ucraina.

Iniţial, exerciţiile erau programate să aibă loc foarte aproape de fosta regiune ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014, dar zona manevrelor a fost mutată pentru a nu atrage reacţii din partea armatei ruse. Un oficial ucrainean a argumentat că exerciţiile balistice sunt conforme cu legislaţia internaţională, iar Kievul a emis o notificare privind evitarea zborurilor avioanelor de pasageri.


Citeşte şi: Tensiunile cresc în estul Europei. Ucraina va efectua teste cu rachete în apropiere de Crimeea. Rusia reacționează dura

Ucraina va efectua teste cu rachete în apropierea fostei regiuni ucrainene Crimeea, anexată de Rusia din luna martie a anului 2014. Această situație a atras reacția Moscovei.


Ucraina a emis acum câteva zile o notificare privind “riscuri în spaţiul aerian, în contextul unor teste cu rachete programate pe 1 şi 2 decembrie”. Testele au loc în apropierea regiunii Crimeea, iar rachetele ar putea intra în spaţiul aerian al teritoriului rus. Kievul consideră Crimeea parte a teritoriului Ucrainei, deşi regiunea a fost anexată de Rusia în 2014.

Administraţia Petro Poroşenko a avertizat de mai multe ori că va face tot posibilul pentru recuperarea regiunii Crimeea.

Reacţia Rusiei nu s-a lăsat aşteptată. “Efectuarea de patrule comune NATO-Ucraina în Marea Neagră ar complica situaţia la nivel regional”, a transmis vineri Ministerul rus de Externe, citat de site-ul agenţiei Interfax.

 

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă