19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialVilă de patrimoniu restaurată, scoasă la vânzare

Vilă de patrimoniu restaurată, scoasă la vânzare

Una dintre clădirile-emblemă ale Bucureștiului de altădată, clasată în mod oficial ca monument istoric, este scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro. Prețul cerut de vânzător este de 2,2 milioane de euro. Anunțul original poate fi accesat pe http://bit.ly/1MstBXC.

Amplasată în zona Victoriei, vila a câștigat ediția din 2012 a Anualei de Arhitectură, secțiunea Restaurări – competiție în cadrul căreia a concurat cu obiective precum Muzeul de Artă al României și Banca Națională a României. Proiectul a fost realizat de arh. Iulia Stanciu și Florian Stanciu, în colaborare cu arh. Dan Jianu, de la biroul Starh ACD.

Locuința este structurată pe demisol, parter, etaj și mansardă și dispune de o suprafață utilă de 500 de metri pătrați, compartimentată în opt camere (plus dependințe). Suprafața terenului aferent este de 400 de metri pătrați. Finalizată în anul 1870, construcția este, potrivit descrierii oficiale a proiectului, una tipică pentru sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, fiind amplasată pe o stradă într-o zonă protejată, cu o arhitectură eclectică, ce combină elemente decorative în stil neoclasic și neoromânesc cu unele orientale. Realizat în perioada 2009-2012, procesul de renovare și reconsolidare a avut ca scop atât consolidarea structurii, cât și păstrarea identității inițiale a imobilului, prin recuperarea valorilor arhitecturale originale (fresce, stucaturi, uși, ferestre etc.).

În perioada 1996-1997, asupra imobilului fuseseră începute câteva lucrări de renovare și reconformare, ce s-au concretizat în câteva modificări asupra mansardei și demisolului; după aceasta însă, clădirea a fost abandonată timp de zece ani, timp în care nu au fost luate măsuri de conservare. La momentul demarării actualului proiect, casa avea, pe lângă o serie de probleme cauzate de degradarea firească, în timp, a monumentului, și o serie de elemente parazitare, adăugate în timp, fără legătură cu arhitectura originală. Abordarea restauratorilor a răspuns ambelor tipuri de tipuri de provocări.

Stilul arhitectural al clădirii se potrivește perfect cu un concept de design interior în stil clasic. Potrivit anunțului de vânzare, oferta se adresează în principal iubitorilor de artă și cultură, ambasadelor și consulatelor, dar și firmelor care pun preț pe imagine și își doresc un sediu cu prestanță.

În momentul de față, conform Imobiliare.ro, în București există 430 de proprietăți rezidențiale cu un preț de vânzare mai mare de 1 milion de euro, dintre care 378 sunt de vile, restul fiind apartamente.

 

Cele mai citite

Nou record pentru Maratonul Internaţional de la Sibiu

Maratonul Internațional Sibiu (MIS) se pregătește să își scrie o nouă pagină de istorie, adunând la start aproape 9.000 de participanți înscriși, marcând astfel...

Cum funcționează RNG-ul la sloturi online? Cum sunt stabilite câștigurile?

Rezultatele de la sloturi online sunt stabilite pe baza unui generator de numere aleatorii (RNG). Un RNG reprezintă un algoritm care generează în mod...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă