11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialVitezomani, prinşi pe autostrada A3. Ce sancţiune au primit

Vitezomani, prinşi pe autostrada A3. Ce sancţiune au primit

Doi şoferi au fost prinşi, duminică, în timp ce conduceau pe autostrada A3 cu 239 km/h şi, respectiv, 205 km/h, potrivit Poliţiei Române, informează Mediafax.

Unul dintre şoferi, un bărbat de 47 de ani, din București, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 239 de km/h, în zona kilometrului 21 al autostrăzii A3, segmentul Bucureşti – Braşov.

Poliţiştii rutieri de la Biroul de Poliţie Autostrada A3 i-au dat bărbatului o amendă în valoare de 877,5 lei și i-au reţinut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Tot pe autostrada A3, dar pe segmentul Turda – Borș, a fost prins un alt şofer, un bărbat în vârstă 30 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea cu 205 km/h.

Maşina a fost înregistrată de aparatul radar în jurul orei 14.30, la kilometrul 15 al autostrăzii A3 Turda-Borș.

Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 877,5 lei, iar poliţiştii i-au reţinut şi permisul de conducere.

Poliţia Română atenţionează că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Mișcare surprinzătoare a Bursei de la București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni...

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 28 aprilie 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 28 aprilie 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 28 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă