18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialVlad Voiculescu: Peste 43.000 de medici au solicitat, din 2007 până astăzi,...

Vlad Voiculescu: Peste 43.000 de medici au solicitat, din 2007 până astăzi, documente pentru a emigra

Ministrul Sănătăţii a dat publicităţii o analiză alarmantă, potrivit căreia, peste 43.000 de specialiști din sănătate au solicitat ministerului de resort, din 2007 până în prezent, documentele necesare pentru a emigra, citează Agerpres.

“România se confruntă de câțiva ani buni cu o criză severă a resurselor umane în sănătate și știm că nivelul scăzut al veniturilor, condițiile proaste de muncă și lipsa echipamentelor, posibilitățile reduse de dezvoltare profesională sunt doar câțiva dintre factorii care au condus în timp la această criză. Ca rezultat, peste 43.000 de specialiști au solicitat din 2007 până astăzi Ministerului Sănătății documentele de care au nevoie pentru a emigra. Chiar dacă nu toți au plecat, aceste cifre în sine sunt de natură să ne îngrijoreze’, a afirmat Voiculescu.

Vlad Voiculescu a declarat că spitalele din România se confruntă cu un deficit de personal şi că sunt foarte multe localităţi care nu medici de familie.

“Cu toate acestea, România pregătește anual mii de absolvenți ai învățământului medical. Un studiu efectuat de OMS, pe care l-am solicitat imediat ce am venit la MS, ne arată cât costă pregătirea unui absolvent român de studii medicale. Suma este de 81.000 de lei și această sumă nu ia în calcul rezidențiatul, care implică de asemenea la rândul său sume foarte mari”, a mai spus Voiculescu.

Acesta a spus că, în prezent, ministerul pe care îl conduce are elaborat un plan multianual pentru dezvoltarea strategică a resurselor umane 2017-2020, un plan care are ca scop să ofere o dezvoltare strategică pe patru domenii mari: guvernanță, formare, gestionare și motivare.

Potrivit lui Voiculescu, îmbunătățirea guvernanței se referă la consolidarea capacității ministerului de a gestiona resursa umană, ajustarea cadrului legislativ, dar și colaborarea cu autoritățile publice locale și implementarea politicilor OMS. Ajustarea formării personalului medical vizează, conform ministrului, “necesitatea preluării abordărilor centrate pe competențe și pe mixt de aptitudini”.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă