15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialVremea în week-end. Ploi în toată țara. La munte se așteaptă ninsori

Vremea în week-end. Ploi în toată țara. La munte se așteaptă ninsori

Meteorologii anunță ploi pentru toată țara. vremea se menține mai caldă față de media temperaturilor pentru această perioadă. 

Conform prognozei, vineri, în București, vremea se menţine mai caldă decât în mod normal. Cerul va fi parţial noros, iar după-amiază şi noaptea ploua. Maxima termică se va situa în jurul valorii de 23 de grade.

Potrivit hărții ANM, meteorologii estimează că, ăn țară, cerul va acoperit de nori şi vineri când va ploua pe arii relativ extinse, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii. Ploile se vor manifesta mai întâi în vestul şi nordul ţării, apoi ploile se vor extinse şi în celelate zone.

Este posibil să mai apară fenomene de vară, averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi mai ales în zonele de munte, pe spaţii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. Vântul se agită pe crestele montane. Temperaturile rămân mai ridicate decât în mod normal la această dată în majoritatea regiunilor, astfel că meteorologii anunţă maxime de la 16 grade în estul Transilvaniei şi în Maramureş pana la 25 de grade în Lunca Dunării.

SÂMBĂTĂ. La munte ninge

În București, vremea se răcorește și este posibil să plouă slab. Temperaturile nu vor urcala mai mult de 18 grade Celsius. 

Și în țară temperaturile scad faţă de ziua precedentă în toate regiunile, vremea devenind uşor mai rece decât în mod normal la această dată în Moldova şi în estul Transilvaniei.

Va ploua în vestul țării  La munte, trecător, precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În toate regiunile vântul va sufla cu putere, însă viteze mai mari va avea în estul teritoriului, în sud-vestul extrem şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime pleacă de la numai 11 grade în jumătatea nordică a Moldovei şi se opresc la 22 de grade în Lunca Dunării.

DUMINICĂ vremea se îndreaptă, însă temperaturile termice rămân uşor sub mediile climatologice specifice perioadei în regiunile estice şi sud-estice, în timp ce în restul teritoriului vor fi apropiate de acestea. Temperatura maximă nu va fi mai mare de 20 de grade celsius.

De luni se încălzeşte. Șansele de ploaie vor fi destul de reduse însă e posibil să apară ceață, în majoritatea zonelor, mai ales noaptea și dimineața

Cele mai citite

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă