17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialVremea turnătorilor milionari | OPINIE

Vremea turnătorilor milionari | OPINIE

Brusc, toți îmbogățiții cu bani prăduiți de la stat spun că-s victime ale sistemului. Din țară au dispărut cu totul marile fabrici și uzine, resursele na­turale sunt, practic, vândute, și iată, își trag și bucăți de țară pe persoană fizică. Totuși, chiar și cei doi-trei condamnați de până acum spun că-s nevinovați. Și dă-i și înjură, și dă-i și denunță. Bietele victime au rămas doar cu câteva zeci de milioane de euro.

De-acasă îi privesc niște săraci care într-o zi nu vor mai avea nici măcar bani să-și plătească firma de televiziune, dar dau din cap cu înțelegere: Da, dom’le, ca în anii ’50! Era mai bine pe vremea lui nea Nicu!

Contradicția e evidentă. În anii ’50, agresorii erau bunicii și chiar părinții turnătorilor și securiștilor transformați peste noapte în milionarii de azi care urlă că-s victime.

Cu toate astea, pe vremea lui nea Nicu, un falsificator de vinuri, celebrul Ștefănescu, a fost executat pentru o fraudă economică. Miliția îi găsise în casă 1 milion de lei, aur și bijuterii. Dezvoltase o rețea prin care mituia chiar și pe primul secretar de partid. Până aici vi se pare cunoscut?

Procesul a durat trei ani, iar la final lui Ștefănescu i s-a confiscat toată averea și a fost condamnat la moarte. A fost executat la 4 decembrie 1981. Cam asta era pe vremea lui nea Nicu. Schizofrenie curată. În vremea noastră, devalizatori cunoscuți stau un pic pe la pușcărie, în condiții deosebite, își toarnă partenerii, apoi devin victime la televizor. În urma lor rămân drumuri închise, fântâni otrăvite și destinele distruse ale unor oameni cinstiți.

Foști turnători și chiar angajați ai vechii Securități, bișnițari glorioși sau foști membri ai actualelor servicii acuză „Sistemul“ în momentul în care-s prinși cu milioanele nejustificate prin casă. Cât timp fură, nici vorbă de anii ’50, totul e ok, nu există decât sistemul lor prin care scurg banii. Între timp, puținele întreprinderi care ar trebui să facă profit într-o țară normală se prăbușesc sub greutatea acelorași căpușe. Iar oamenii rămași fără serviciu se uită hipnotizați la emisiunile cu milionari-victime și spun îngăduitor: Da, dom’le, ca în anii ’50! Era mai bine pe vremea lui nea Nicu!

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...
Ultima oră
Pe aceeași temă