21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialVremea începe să se încălzească. Prognoza meteo până la 15 iunie

Vremea începe să se încălzească. Prognoza meteo până la 15 iunie

Vremea va intra în ușoară încălzire în perioada următoare și temperaturile pot depăși 28 de grade până la sfârșitul acestei săptămâni. În cele mai multe regiuni ale țării va ploua. 

Meteorologii au emis prognoza până la 15 iunie.
 
BANAT.  Vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât maximele vor urca în medie până spre 27…28 de grade la sfârşitul primei săptămâni de prognoză. Se vor menţine la aceleaşi cote şi la începutul săptămânii viitoare, dar tendinţa va fi de scădere uşoară, spre valori caracteristice perioadei. Valorile nocturne vor păstra aceeaşi evoluţie, cu cele mai calde nopţi în intervalul 09…13 iunie, când se vor înregistra medii în jur de 15 grade. 
 
Probabilitatea de apariţie a dezvoltărilor convective va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor. Se vor semnala averse, care după data de 06 iunie vor fi pe arii mai extinse şi izolat mai însemnate cantitativ. 

CRIŞANA. În primele zile ale acestei săptămâni, valorile termice sunt mai coborâte decât în mod caracteristic acestei perioade, dar vor creşte treptat până la jumătatea intervalului de prognoză. Astfel, maximele pornesc de la valori medii de 20 de grade, urmând a se atinge 26…27 de grade în jurul datei de 09 iunie, după care vor scădea ușor. Minimele vor atinge medii de 14…15 grade în jurul aceleiaşi date, cu valori la debut de 8…10 grade. 
 
Ploile vor fi în general slabe cantitativ şi se vor semnala la nivel local. Acestea vor fi asociate dezvoltărilor convective de după-amiaza. 
 
TRANSILVANIA. Vremea va fi răcoroasă în primele zile ale intervalului, apoi va intra într-un proces de încălzire treptată până în data de 10 iunie. În aceste condiţii, mediile valorilor diurne vor înregistra o creştere de la 18 grade până spre 26 de grade, cu tendinţa de uşoară scădere spre sfârşitul 
intervalului. Regimul termic nocturn va urma şi el aceeaşi evoluţie, cu medii de 7…8 grade în fază iniţială şi 12…13 grade la mijlocul intervalului. 
 
Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a intervalului şi a regiunii, cu frecvenţă mai mare în cursul după-amiezelor şi vor fi mai însemnate cantitativ după data de 06 iunie. 
 
MARAMUREŞ. Vremea va intra într-un proces de încălzire treptată în prima săptămână, devenind uşor mai caldă decât în mod normal, iar în a doua săptămână se va răci uşor. Mediile valorilor termice diurne vor porni de la 18…19 grade şi vor atinge un maxim de 26…27 de grade. Minimele 
termice vor debuta cu medii de 7…8 grade şi vor urca la cel mult 13…14 grade. 
 
Ploile vor fi în general slabe cantitativ, dar îşi vor face apariţia aproape în fiecare după-amiază. 
 
 MOLDOVA. La începutul intervalului se vor înregistra medii ale temperaturilor de 20…22 de grade ziua şi 8…10 grade noaptea. Apoi regimul termic va marca o creştere până spre finalul primei săptămâni de prognoză, iar în a doua săptămână se va menţine în general constant. Mediile maximelor vor atinge 26…28 de grade în jurul datei de 07 iunie, iar cele mai ridicate minime vor fi, în medie, de 15…16 grade. 

Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ va creşte în intervalul 07…12 iunie, în rest acestea fiind de așteptat doar pe arii restrânse și în general slabe cantitativ. 
 
DOBROGEA. Vremea va fi răcoroasă în primele zile, când mediile maximelor vor înregistra cel mult 20…22 de grade, apoi se va încălzi uşor până în 06… 07 iunie, când vor fi 25…26 de grade. Minimele vor avea şi ele o tendinţă de creştere, de la 12…13 grade în prima zi, până spre 17…18 grade la jumătatea intervalului de prognoză. 
 
Ploile vor fi în general sub formă de aversă şi se vor semnala mai ales în cursul după-amiezelor. Izolat, îndeosebi în intervalul 07…12 iunie, se pot cumula cantităţi mai însemnate de apă. 
 
MUNTENIA. Mediile valorilor diurne vor porni de la 22…23 de grade, iar ale valorilor nocturne de la 10…12 grade, marcând apoi o creştere de 5…7 grade pe parcursul primei săptămâni. Regimul termic va fi staţionar şi apropiat de cel normal pentru această perioadă în partea a doua a intervalului de prognoză, când vor fi maxime de 26…28 de grade și minime de 14…16 grade. 
 
Gradul de instabilitate se menţine ridicat, astfel încât vor fi averse în fiecare după-amiază, pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ în intervalul 07…12 iunie. 
 
OLTENIA. Primele zile din interval vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă, cu valori medii maxime de 20…22 de grade. Treptat, acestea vor creşte, astfel încât în zilele de 07 şi 08 iunie se vor atinge 27…28 de grade, iar în a doua parte a intervalului vor mai coborî uşor, spre 25…26 de grade, valori normale pentru această perioadă. Temperaturile minime vor avea acelaşi parcurs, cu medii de la 10…11 grade, până la cel mult 14…15 grade. 
 
Probabilitatea apariţiei averselor va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor, posibil mai însemnate cantitativ după data de 08 iunie. 
 
LA MUNTE. Regimul termic, atât cel diurn cât şi cel nocturn, va fi în creştere uşoară în prima săptămână, apoi se va menţine staţionar. În aceste condiţii, mediile temperaturilor maxime vor fi de 10…12 grade în primele zile din interval, dar vor atinge 18…19 grade în jurul datei de 08 iunie, iar mediile temperaturilor minime vor crește de la 2…3 grade, până spre 10 grade. 
 
Vremea se va menţine instabilă, cu ploi în averse, ce se vor semnala în mod deosebit după-amiaza. Izolat, acestea vor putea fi mai însemnate cantitativ. 

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

ANAT și patronatele din turism solicită suplimentarea semnificativă a fondurilor pentru creditele IMM Invest+

Vineri 17 mai, la Ploiești, a avut loc o întâlnire care a marcat aniversarea de 30 de ani a Patronatului IMM, la care au...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă