13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialZborul dronelor, permis prin lege

Zborul dronelor, permis prin lege

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege care permite avioanelor fără pilot să opereze în spaţiul aerian naţional. Proiectul legislativ a primit 311 voturi „pentru” şi niciunul împotrivă.

Legea nouă modifică ordonanţa 29/1997 privind Codul aerian civil.  Proiectul a fost iniţiat de deputaţii PNL George Scutaru, Ion Mocioalcă, Mihai Weber şi Corneliu Cozmanciuc în 2013. Iniţiativa legislativă a fost adoptată anterior de Senat.

Proiectul introduce prevederi în Codul aerian civil pentru a permite operarea avioanelor fără pilot (UAV – unmanned aerial vehicle) sau drone, cum mai sunt cunoscute, în spaţiul aerian naţional. În expunerea de motive se arată că, prin intervenţiile legislative propuse, legislaţia naţională este adusă la cea europeană.

Propunerea legislativă mai prevede înlocuirea sintagmei aeronave militare româneşti cu aeronave de stat. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

Cele mai citite

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă