16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialZece irakieni prinși la granița cu Bulgaria

Zece irakieni prinși la granița cu Bulgaria

Un număr de zece cetățeni irakieni, nouă adulți și un copil, care au încercat să intre ilegal în România din Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde, au fost depistați de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, potrivit Agerpres.

Cei zece cetățeni irakieni au fost predați, sâmbătă dimineața, autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

Potrivit unui comunicat transmis de IGPF, o patrulă mixtă formată din polițiști de frontieră din cadrul Sectorul PF Negru Vodă și lucrători din cadrul Poliției Orașului Negru-Vodă a depistat vineri, în apropierea localității de frontieră Darabani, mai multe persoane care se deplasau pe jos, dinspre Bulgaria spre România.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul SPF Negru Vodă pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul primelor verificări, persoanele în cauză au declarat că sunt cetățeni irakieni, cu vârste cuprinse între 12 și 50 de ani, și intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Asupra acestora au fost descoperite documente prin care solicitaseră azil în Bulgaria.

Cele mai citite

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă