14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportAtletismÎn Rusia a fost inaugurat un monument dedicat lui Ivan cel Groaznic....

În Rusia a fost inaugurat un monument dedicat lui Ivan cel Groaznic. Țarul care a executat mii de oameni este admirat de naționaliștii ruși

Rusia a inaugurat vineri un monument controversat dedicat lui Ivan cel Groaznic, primul țar al Rusiei, cu o reputație feroce, a cărui reabilitare este promovată de mai mulți oficiali ai țării, transmite France Presse citată de Agerpres.

Guvernatorul regiunii Oriol, Vadim Potomski, a dezvelit în orașul cu același nume, situat la 350 km sud de Moscova, primul monument rus în onoarea lui Ivan cel Groaznic, omagiind, în timpul ceremoniei, un ”apărător al țării noastre, un țar care ne-a extins granițele”.

În fața unei mulțimi care flutura steagul imperial negru și galben, popular în rândul naționaliștilor ruși, Vadim Potomski a adăugat că Ivan cel Groaznic a fost capabil să protejeze Rusia și Biserica Ortodoxă de dușmanii lor.

Ivan al IV-lea, care a domnit de la 1547 la 1584 și a fost primul suveran rus care a purtat titlul de “țar al tuturor Rusiilor”, și-a câștigat porecla de “cel groaznic” din cauza modului brutal de a guverna și a paranoiei care a dus la executarea de mii de oameni în timpul domniei sale, scrie agenția franceză de presă.

Monumentul din bronz, ce-l arată pe Ivan cel Groaznic în haine regale, călare pe cal și ținând o cruce ortodoxă, a fost ridicat la Oriol datorită zvonurilor că orașul a fost fondat de fostul țar, chiar dacă istoricii spun că nu au nicio dovadă definitivă.

Inaugurarea monumentului a fost susținută de ministrul rus al culturii, Vladimir Medinski, potrivit căruia reputația însetată de sânge a lui Ivan cel Groaznic este un mit creat de călătorii occidentali ai vremii în dorința de a-i păta imaginea.

Însă activiști locali au protestat în ultima lună împotriva ridicării acestei statui și peste 500 de persoane au semnat o petiție intitulată “Noi nu avem nevoie de un monument dedicat unui tiran în orașul nostru”.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă