15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportAtletismMitropolitul Vladimir Repta

Mitropolitul Vladimir Repta

Este ultimul mitropolit al Bucovinei aflate sub stapanirea imperiului austriac. S-a nascut la 25 decembrie 1841 in localitatea Banila, pe Ceremus, intr-o familie de razesi. Vasile Repta a facut studii la Cernauti, iar apoi, gratie rezultatelor sale exceptionale, a fost trimis pe banii Fondului religionar la completarea studiilor in universitati din Viena, Munchen, Zurich si Bonn. Reintors acasa, a devenit profesor al Universitatii din Cernauti, unde a fost de patru ori decan, iar in anii 1883-1884 rector. Intre anii 1875 si 1895 a fost totodata si inspector scolar. A publicat "Psihologia si insemnatatea ei pentru desteptarea, cultivarea si inaintarea vietii religioase", probabil prima scriere de acest gen aparuta la noi. Pentru revigorarea monahismului bucovinean, care avusese grav de suferit din motive politice, a publicat pe speze proprii cunoscuta lucrarea a lui Vasile cel Mare dedicata vietii calugaresti.

 

Din 1885 devenise calugar la manastirea Sucevita, primind numele de Vladimir. Ulterior a fost ridicat in treptele ierarhice, devenind, prin decrete imperiale, vicar general (1896), Episcop de Radauti (1899), Arhiepiscop al Cernautilor si Mitropolit al Bucovinei si Dalmatiei (din 1902). Conjunctura politica l-a aruncat in cele mai delicate situatii. A avut sansa sa apere interesele romanilor bucovineni – inca majoritari, dar, ca de obicei, dezbinati – in Camera imperiala de la Viena. S-a luptat pentru imbunarea conditiilor de trai ale preotilor, a construit numeroase case parohiale, a restaurat vechi ctitorii voievodale (Putna, Mirauti), a ridicat pe bani proprii un camin pentru batrani etc. Vestit pentru corectitudinea sa, a luat sub propria-i protectie 63 de suluri din Tora si a intervenit pentru evitarea vandalizarii sinagogilor din Cernauti de catre trupele rusesti in timpul primului razboi mondial. Tensiunile politice uriase la care a fost supus n-au ramas fara urmari, fiind adesea atacat pe nedrept.

 

Dar lupta sa ferma, consecventa si inteleapta pentru romani a fost incununata de succes: a fost unul dintre artizanii reunirii Bucovinei cu tara, a devenit senator si, ca decan de varsta, primul presedinte al Senatului Romaniei Mari. Este membru de onoare al Academiei Romane. Cu doi ani inainte de moarte, in 1924, s-a retras din scaunul mitropolitan, onorat de toata lumea – insusi regele Ferdinand il viziteaza in aceasta ultima postura in care revenise la matca vietii de simplu calugar. Bunica mea dinspre tata imi povestea plina de evlavie cum unchiul ei, Mitropolitul Repta, isi revedea uneori familia ajungand in vizite canonice prin zona "intr-o trasura cu sapte cai albi"… Indubitabil, Vladimir Repta a avut un destin de exceptie. si exemplar pentru ierarhii nostri, chiar daca acest act de onestitate, retragerea din motive de sanatate la o varsta prea inaintata pentru a mai putea face fata obligatiilor, este rarisim astazi.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă