13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportBiletele pentru Euro-2020 au fost puse în vânzare

Biletele pentru Euro-2020 au fost puse în vânzare

Campionatul European va începe la 12 iunie 2020 şi se va desfăşura în 12 oraşe europene, printre care şi Bucureşti. În perioada 12 iunie – 12 iulie 2019, se pot achiziţiona bilete la toate cele 51 de meciuri ale turneului final de anul viitor. Ediţia cu numărul 60 este una specială, de celebrare a Euro, şi va avea o desfăşurare fără precedent: un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor.

Bucureştiul va găzdui pe Arena Naţională patru meciuri: trei în grupa C (la 14, 18 şi 22 iunie 2020) şi o optime de finală la 29 iunie 2020. În cazul calificării la Euro-2020, naţionala României va juca cel puţin două meciuri pe Arena Naţională.

Biletele pentru partidele de pe Arena Naţională din Bucureşti s-au pus în vânzare la următoarele preţuri:

Categoria 3 (peluze)
30 euro
Categoria 2 (colţurile stadionului)
75 euro
Categoria 1 (tribunele I şi II)
125 euro
Înscrierea pentru achiziţionarea de bilete în perioada 12 iunie – 12 iulie 2019 este cea mai bună posibilitate pentru români să-şi asigure intrarea la EURO 2020 organizat la Bucureşti, menţionează frf.ro. UEFA a ţinut cont de puterea de cumpărare mai mică din Azerbaidjan, Ungaria şi România, astfel încât biletele sunt mai ieftine cu 40 la sută la Baku, Budapesta şi Bucureşti decât în ţările occidentale. În plus, biletele la meciul din optimi au acelaşi preţ ca la meciurile din grupe. În cazul foarte probabil în care numărul solicitărilor va fi mai mare decât numărul biletelor, se va apela la o loterie organizată de UEFA.

O a doua perioadă de vânzare de bilete va fi programată în decembrie 2019, pentru suporterii echipelor calificate la turneul final.

Cele mai citite

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă