15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportBirchall: România poate fi o voce importantă la nivelul UE în privința...

Birchall: România poate fi o voce importantă la nivelul UE în privința securității energetice

Ana Birchall a declarat că România poate deveni un pilon și o voce importantă la nivel regional și la nivel UE în privința securității energetice, potrivit Agerpres. Ministrul mai precizează că România are nevoie de crearea Uniunii Energetice în limitele și competențele europene.

“România poate și trebuie, din punctul meu de vedere, să fie acea voce importantă, nu numai la nivel regional, dar și la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește securitatea energetică, strategia energetică. Pentru România, sigur că aici vor fi vocile tehnice, dar vă asigur că deja este cuprinsă în planul nostru de teme pe care le avem în vedere pentru pregătirea președinției Consiliului UE, e deja cuprinsă în ministrategia pe care noi am făcut-o. (…) Noi vrem să declanșăm această dezbatere, sper eu în martie să reușim și, după aceea, dezbaterea mare, după care sectorial. Pentru că putem să avem pe mandatul președinției noastre (la Consiliul UE — n.r.) o temă atât de importantă. Avem și expertiză, dar și un cuvânt greu profesional de spus”, a afirmat Ana Birchall, la dezbaterea “Securitatea energetică a UE. Participarea României la Uniunea Energetică”, organizată de Institutul European din România.

Ministrul a mai precizat că a ridicat tema securității energetice și la reuniunea CAG, făcută în urmă cu trei săptămâni, la Malta.

“Acum trei săptămâni, când am fost la Malta, am vorbit cu președinția malteză tocmai să mențină această temă pe agendă, împreună cu securitatea cibernetică, iarăși o temă pe care noi avem un cuvânt greu de spus. Pentru că, dacă la momentul președinției noastre acest dosar nu este neapărat închis, ca să mă refer așa, să putem să-l avem noi pe mandatul președinției noastre. (…) Suntem într-o coordonare și cu Austria, care are președinția înaintea noastră, dar și cu Finlanda și Croația, care sunt în trio cu noi. Și eu consider că securitatea energetică — tema aceasta atât de importantă și atât de complexă nu numai pentru regiunea noastră, dar pentru întreaga Uniune Europeană — sper eu să fie finalizată pe mandatul nostru”, a spus Birchall. 

Ea a mai adăugat că, pentru România, este foarte importantă crearea Uniunii Energetice “în limitele și în competențele prevăzute de tratatele europene”.

“Este importantă respectarea dreptului de stabilire a mixului energetic național și neutralitatea tehnologică și dreptul fundamental de acces la energie electrică al tuturor membrilor UE la prețuri stabile, accesibile și competitive. De asemenea, este importantă stabilirea unor obiective și termene realiste în acest proces de tranziție energetică pentru constituirea pieței interne de energie. Și aici trebuie să ne asigurăm că tranziția se va realiza printr-o abordare transectorială, pentru a evita posibilele efecte negative asupra altor domenii, în principal asupra competitivității economiei naționale”, a explicat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Cele mai citite

Întârzierea consolidării clădirilor: O problemă majoră în mandatul lui Nicușor Dan

Faptul că un cutremur mai puternic ar putea distruge mii de clădiri din București a transformat necesitatea consolidării clădirilor cu risc seismic într-una dintre...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

FOTO. Parcul Liniei din sectorul 6, în faza a doua. Este cel mai lung parc liniar din Europa

Parcul Liniei 2 din Sectorul 6 al Bucureștiului a fost inaugurat duminică, fiind a doua fază a acestui proiect ambițios. Amenajat de Primăria Sectorului...
Ultima oră
Pe aceeași temă