15.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportBogdan Aurescu efectuează, joi, o vizită de lucru la Budapesta

Bogdan Aurescu efectuează, joi, o vizită de lucru la Budapesta

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, va efectua, joi, o vizită de lucru la Budapesta, la invitaţia omologului său ungar, Péter Szijjártó, unde va discuta inclusiv despre problemele minorităţilor naţionale, situaţia din Ucraina şi cooperarea în cadrul NATO, informează Mediafax.

Ministrul se va întâlni şi cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Adunarea Naţională a Ungariei, Zsolt Németh, cu reprezentanţi ai opoziţiei democratice din Adunarea Naţională a Ungariei, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

Ministrul va avea, de asemenea, la sediul Comisiei Dunării, o întrevedere cu conducerea acestei organizaţii, transmite Ministerul român de Externe.

“În cadrul consultărilor, partea română va aborda, în spiritul Parteneriatului Strategic româno-ungar, subiecte de actualitate ale agendei bilaterale, inclusiv stadiul finalizării Protocolului celei de-a opta sesiuni a Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în problemele minorităţilor naţionale, dar şi aspecte care ţin de dinamizarea cooperării economice, sectoriale şi transfrontaliere cu Ungaria. În cadrul discuţiilor vor fi dezbătute şi subiecte de actualitate ale agendei europene, regionale şi de securitate, printre care pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga, evoluţiile din vecinătatea estică, cu accent pe situaţia din Ucraina, securitatea energetică şi cooperarea în cadrul NATO”, se arată într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, cu prilejul discuţiilor cu membrii comunităţii româneşti, vor fi discutate preocupările românilor din Ungaria pentru menţinerea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice ale acestora, precum şi modalităţile de sprijin de către statul român.

Cele mai citite

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Israelul continuă să trimită ajutoare în Gaza. Ce spun oficialii

Ajutorul umanitar care va intra în Fâșia Gaza se va intensifica în zilele următoare, a declarat duminică armata israeliană, potrivit Reuters. "În ultimele săptămâni, cantitatea...

Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul “Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost depistat în Malta

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că Prințul Paul al României, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă