Noua Strategie de Apărare a Țării prezentată, luni, de președintele Klaus Iohannis în Parlament argumentează în mod stângaci pentru „un concept de securitate națională extinsă” care include economia națională, dar și mediul, educația și sănătatea. Extinderea conceptului arată intenția președintelui de a-și extinde autoritatea asupra unor domenii din sfera Executivului.
Fragmentele relevante se găsesc la pagina 5: „Strategia reflectă necesitatea promovării unui concept de securitate naţională extinsă – fundamentat pe democraţia constituţională şi respectul mutual dintre cetăţeni şi stat – care vizează interesele care converg spre asigurarea securităţii naţionale, manifestate în următoarele domenii: apărare (…), ordine publică, activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, educaţie, sănătate, economic, energetic, financiar, mediu, infrastructuri critice“, precum și „Necesitatea extinderii conceptului de securitate naţională este motivată şi de asigurarea convergenţei cu principiile europene de securitate, dezvoltate în Strategia de Securitate Europeană şi Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene, în care securitatea şi dezvoltarea sunt plasate într-o relaţie de directă proporţionalitate“.
Invocarea celor două documente este ilicită. Deși ele recunosc impactul pe care îl pot avea asupra securității europene distorsiuni grave ale piețelor, catastrofele naturale și pandemiile, niciunul din aceste documente nu include explicit dezvoltarea economică, mediul și sănătatea într-un concept extins de securitate europeană, ci se ocupă de amenințări clasice de la proliferarea armelor nucleare și convenționale la terorism și crimă organizată.
„Conceptul de securitate extinsă“ al lui Iohannis seamănă însă mai mult cu cel prezentat de președintele Obama la începutul acestui an. Printre ele se numără, ce-i drept, „combaterea încălzirii globale“, „creșterea securității sanitare globale“, precum și „menținerea rolului de lider global în domeniile științei, tehnologiei și inovației“, „modelarea ordinii economice globale“ și „reducerea sărăciei extreme“, dar acest lucru se explică prin faptul că Statele Unite sunt lider global și intenționează să rămână așa. În consecință, își asumă obligații la nivel global. Este greu de imaginat însă ce obligații își poate asuma România în combaterea încălzirii globale, ce tehnologii de vârf are de apărat și în ce fel poate contribui la modelarea ordinii economice mondiale sau a epidemiilor globale. Pe de altă parte, dacă Strategia lui Obama are totuși obiective clar formulate în aceste domenii, Strategia lui Iohannis este învăluită într-un limbaj ambiguu, lemnos și prost scris.
Exportăm democrație
Dincolo de acest demers destul de transparent de extindere a puterii prezidențiale – fostul președinte Traian Băsescu și-a exprimat îndoiala că îi va aduce mai multă putere lui Iohannis, dar a recunoscut că „îi aduce pe miniștri la raport pe temele din strategie“ –, singura noutate remarcabilă este obiectivul asumat de președinte la punctul 40: „România are obligaţia de a păstra echilibrul strategic într-o zonă de interferenţă a unor complexe de securitate regionale, dar şi de a contribui la consolidarea procesului de europenizare, prin extinderea graduală a spaţiului european de libertate, prosperitate, securitate şi justiţie“. Iohannis a mai dat semnale în ultimele luni că dorește ca România să devină exportatoare de democrație în zona Mării Negre și acum a introdus-o și în Strategia de Apărare. Cum va face însă acest lucru rămâne o provocare pentru mandatul său.
Butoanele corecte
Restul documentului apasă toate butoanele corecte care contează atât pentru establishment-ul național de securitate, cât și pentru partenerii externi. Astfel, Strategia menționează drept principală amenințare Rusia, deși nu o afirmă atât de brutal, asumă creșterea bugetului Apărării la peste 2% începând din 2017, așa cum ne-am angajat la Summit-ul NATO, și menține rolul extins al serviciilor de informații în societate, inclusiv pe acela de a urmări și semnala fapte de corupție. Proasta guvernare și corupția rămân vulnerabilități, iar statul de drept și funcționarea Justiției rămân obiective strategice. A dispărut, în schimb, mențiunea controversată la „campaniile de presă comandate“ din „Strategia lui Băsescu“ din 2010, fiind înlocuită cu referințe vagi la combaterea amenințărilor asimetrice și hibride.
Or, în condițiile în care Rusia este principala amenințare și propaganda rusă este parte a războiului asimetric, acest capitol merita mai multă atenție. În ansamblu, Strategia este ambițioasă și centrată pe apartenența României la structurile europene și atlantice cu un bonus special pentru Iohannis și rolul extins pe care dorește să îl joace pe plan intern. Nici vorbă, așadar, de „președintele arbitru imparțial“, avem de-a face cu un președinte care promite să „joace“ mai mult și mai aplicat decât a făcut-o Băsescu.
