13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportCazanciuc: Am vorbit cu Ponta. Este din ce în ce mai bine...

Cazanciuc: Am vorbit cu Ponta. Este din ce în ce mai bine şi va reveni curând în ţară

Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, a declarat că a discutat miercuri dimineaţă cu premierul Victor Ponta care i-a spus că se simte din ce în ce mai bine şi că va reveni în curând în ţară. Întrebat dacă are informaţii că Victor Ponta va reveni în ţară până la sfârşitul săptămânii, Robert Cazanciuc a spus că nu ştie precis acest lucru şi că ar urma să revină în România în câteva zile, scrie Mediafax.

Premierul Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng. Duminică seara, premierul a declarat la postul de televiziune B1 Tv că va reveni în ţară, “pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje“, în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos.

Anterior, Ponta afirmase că este posibil să revină în ţară după săptămâna viitoare, respectiv începând cu 6 iulie, Conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.

În 15 iunie, în ziua în care era operat la clinica din Turcia, Victor Ponta fusese citat să se prezinte în faţa procurorilor DNA pentru a fi audiat, după ce cu zece zile înainte fusese anunţat că este urmărit penal pentru trei infracțiuni, în dosarul lui Dan Șova. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă premierului Victor Ponta, în 5 iunie, că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputați, în 8 iunie. În 29 iunie, premierul Victor Ponta afirma că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA pentru o nouă audiere în dosarul aflat în fază de urmărire penală, spunând că este posibil ca procurorul să decidă inclusiv control judiciar.

 

Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...
Ultima oră
Pe aceeași temă