15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportCazul de incompatibilitate al lui Mircea Diaconu. Decizia CCR se aplică retroactiv...

Cazul de incompatibilitate al lui Mircea Diaconu. Decizia CCR se aplică retroactiv pentru că explică o lege din 2010

 

Curtea Constituţională (CCR) a decis joi că sintagma “aceeași funcție” din Legea ANI (176/2010) “se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege”, în urma solicitării deputatului liberal Steluța Cătăniciu. Ca urmare, președintele ANI, Horia Georgescu, a declarat pentru RL că va cere Parlamentului European încetarea mandatului de eurodeputat al lui Mircea Diaconu, declarat incompatibil prin hotărâre definitivă, de Înalta Curte de Casație și Justiție și consfințită de decizia de joi a Curții Constituționale. Horia Georgescu va cere și Parlamentului României încetarea mandatelor lui Akos Mora Anghel și Ștefan Bucur Stoica, declarați incompatibili prin hotărâri judecătorești definitive.

ANI, ca de altfel și Înalta Curte, prin deciziile ei, au susținut mereu că dacă o persoană se află în incompatibilitate sau conflict de interese într-o anumită funcție în care a fost aleasă, interdicția de 3 ani se aplică tuturor categoriilor de funcții alese, prevăzute de Legea 176/2010 (art. 1, care enumeră toate funcțiile, de la președintele țării la membrii Guvernului, Parlamentului, alte categorii de aleși, consilieri și secretari de stat, diplomați, înalți demnitari, funcționari publici).

Totuşi, există voci care spun că o decizie a Curții Constituționale se aplică doar pentru viitor, adică nu ar fi valabilă pentru Diaconu, Mora, sau Stoica, ci doar pentru aleșii care vor fi declarați incompatibili pe viitor, însă această normă a neretroactivității se aplică numai în cazurile în care se pune în discuție neconstituționalitatea unui text de lege, nu și atunci când se explică conținutul unei legi existente deja.

Or, CCR nu s-a pronunțat pe o excepție de neconstituționalitate (care se aplică pentru viitor), ci ne-a explicat cum se citește un text de lege care se aplică din 2010. De aceea, nu se poate vorbi de aplicarea retroactivă a unei decizii a CCR, ci de aplicare corectă a unui text de lege ignorat de politicienii României. De altfel, parlamentarii puterii, majoritari, sfidează și acum decizii definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au declarat deputați și senatori în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, iar aceștia nu au fost dați afară din Parlament. Sunt și aleși locali incompatibili pe care prefecții nu i-au dat afară, sfidând hotărârile judecătorești definitive.

În această situație se află parlamentarii Akos Mora Anghel și Ștefan Bucur Stoica, declarați cu mult timp în urmă incompatibili, dar conducerile camerelor parlamentare refuză să aplice hotărârile judecătorești. Trebuie amintit că nerespectarea unei hotărâri judecătorești se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la doi ani sau cu amendă.  

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Verzii se mobilizează la Bruxelles cu mesajul ”Alege curajul”

Bruxelles, 3 mai 2024 - Verzii Europeni s-au adunat astăzi pentru mitingul lor electoral sub sloganul "Alege Curajul". Candidații principali Terry Reintke și Bas...
Ultima oră
Pe aceeași temă