22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportDNA cere eliberare condiționată doar pentru condamnații care achită prejudiciile

DNA cere eliberare condiționată doar pentru condamnații care achită prejudiciile

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a propus, vineri, Parchetului General, ca eliberarea condiționată a unui deținut să se facă doar atunci când este achitat prejudiciul. Astfel, în solicitare, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, arată că, în prezent, legea privind liberarea condiționată nu se aplică unitar. 

Astfel, arată DNA, unele instanțe au considerat că, analiza cererii de liberare condiţionată trebuie să aibă în vedere legea penală mai favorabilă, indiferent că legea penală mai favorabilăa fost avută în vedere şi la condamnare şi indiferent de legea avută în vedere la momentul începerii executării pedepsei, în timp ce alte instanțe de judecată au considerat că pedeapsa pronunţată si aplicată trebuie să aibă în vedere dispoziţiile codului penal sub imperiul cărora s-a aplicat pedeapsa,se arată într-un răspuns al Direcției Generale Anticorupție, trimis redacției. 

În acest caz, DNA consideră că instanțele ar trebui să analizeze cererile de liberare condiționată în funcție de dispoziţiile în vigoare în raport cu data formulării cererii.

”În succesiunea legilor penale constatăm că de la data săvârşirii infracţiunii, când ia naştere raportul juridic penal de conflict şi până la încetarea sau stingerea acestui raport, prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, pot interveni una sau mai multe legi penale, iar legea aplicabilă este legea penală mai favorabilă. Liberarea condiţionată nu este un drept al condamnaţilor, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege şi îndeplinesc condiţiile exprese.

Sub acest aspect, dispoziţiile din codul penal în vigoare prevăd în mod expres că, liberarea condiţionată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat fracţia … a îndeplinit integral obligaţiile civile. Considerate a fi mai severe aceste condiţii, nu sunt aplicate de către unele instanţe, nici în situaţia în care condamnarea definitivă s-a dispus prin aplicarea dispoziţiilor din noul cod penal, care la momentul condamnării reprezentau legea penală mai favorabilă”, explică DNA. 

Cele mai citite

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă