26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportCe probleme a găsit Curtea de Conturi la Consiliul Județean Constanța

Ce probleme a găsit Curtea de Conturi la Consiliul Județean Constanța

 

Curtea de Conturi a descoperit la Unitatea Administrativ-Teritorială Constanța că s-au efectuat plăți nelegale în sumă de 38.945.000 lei, dar și abateri financiar-contabile de 78.723.000 lei.

Cea mai mare sumă în ceea ce privește plățile ilegale se referă la efectuarea, în perioada august-decembrie 2013, de plăţi necuvenite cu titlul de subvenţie către RAJDP Constanţa. Este vorba despre 11.761.000 lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 1.882.000 lei, fără a exista solicitări din partea RAJDP Constanţa privind necesitatea acestei subvenţii aşa cum prevede art. 9 din Legea nr. 15/1990.

De asemenea, Curtea de Conturi a sesizat „efectuarea de plăţi fără bază legală în sumă estimată de 10.453.000 lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 496.000 lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice, către asociaţii şi cluburi sportive, finanţarea şi plăţile fiind efectuate de către Consiliul Județean Constanţa numai în baza Hotărârilor Consiliului Județean Constanța“. Pe locul al treilea în topul sumelor plătite nelegal este o sumă de 4.080.000 lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 617.000 lei reprezentând achiziţie de bunuri imobile. Este vorba despre un număr de 25 de apartamente situate în stațiunea Mamaia, pentru medicii care au fost transferați din altă localitate la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Reprezentanții Curții de Conturi spun că entitatea nu și-a putut exercita dreptul de folosinţă asupra respectivelor imobile, aşa cum a reieşit din documentele încheiate între vânzător şi cumpărător.

Potrivit sursei citate, UAT Constanța a efectuat și plăţi nelegale în sumă estimată de 3.077.000 lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 395.000 lei, reprezentând cheltuieli cu reclama şi publicitatea unor informaţii care nu fac parte din categoria informaţiilor de interes public, pentru care potrivit prevederilor legale există obligativitatea comunicării din oficiu.

Instituția a mai constatat efectuarea de plăți nelegale în sumă estimată de 2.283.000 lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 366.000 lei, reprezentând finanţări nerambursabile pentru acţiuni culturale acordate unor asociaţii şi fundaţii numai în baza Hotărârilor Consiliului Judeţean.

Unde sunt pomii fructiferi?

În raportul Curții de Conturi se mai subliniază efectuarea către RAJDP Constanța de plăţi nelegale în sumă de 915.000 lei la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 177.000 lei, reprezentând „cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi“, fără a exista documente justificative în acest sens, respectiv documente de intrare, documente prin care să se confirme realitatea efectuării lucrării, precum şi alte documente din care să reiasă realizarea activităţii de cercetare şi refacere a plantaţiilor de pomi fructiferi în vederea atingerii scopului programului.

De asemenea, s-a constatat și efectuarea către S.C. Domeniul Public și Privat SRL (DPPJ) Constanța de plăţi nelegale estimate în sumă de 627.000 lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 101.000 lei, reprezentând închirierea unui număr de 11 autoturisme necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către personalul entităţii, cu încălcarea normativului stabilit prin O.G. nr. 80/2001 privind dotarea cu autoturisme.

S-au constatat și plăți nelegale în sume mai mici: 373.000 lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 60.000 lei, reprezentând rechizite şcolare recepţionate şi nedistribuite din perioada 2011-2013; 258.000 lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 83 mii lei pentru programul “Caravana estivală“, reprezentând cheltuieli de achiziţionare sisteme de irigat ce nu fac parte din obiectul acestui program şi cu depăşirea creditelor bugetare afectate acestei destinaţii; 256.000 lei, la care se adaugă majorări de întârziere aferente în sumă de 48.000 lei reprezentând servicii de proiectare privind amenajare obor tradiţional în localităţile Cobadin, Negru Vodă şi General Scărişoreanu, facturate şi decontate dublu; 405.000 lei, reprezentând amortizare decontată nelegal către S.C. DPPJ SRL Constanța pentru activele corporale preluate de către S.C. DPPJ SRL în vederea efectuării de reparaţii capitale sau modernizări urmând ca, la terminarea lucrărilor, acestea să fie cedate proprietarilor de drept (unităţilor administrativ-teritoriale de la care imobilele au fost preluate în baza hotărârilor de consiliu şi a protocoalelor de predare-primire); 232.000 lei reprezentând servicii de monitorizare a informaţiilor difuzate de televiziuni cu privire la activitatea instituţiei, monitorizarea fiind efectuată şi de către un angajat din cadrul compartimentului de comunicare al instituţiei, potrivit atribuţiilor din fişa postului.

Ce a dispus Curtea de Conturi

Pentru abaterile identificate s-au formulat recomandări cu privire la respectarea prevederilor legale privind încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, organizarea evidenței contabile și a sistemelor de control intern. De asemenea, s-a solicitat un control de specialitate către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, în privința relațiilor contractuale inițiate de Consiliul Județean Constanța, privind achiziția de rechizite școlare în cadrul Programului „Rechizite școlare pentru școlari și preșcolari“.

Hotărârile consilierilor județeni au fost luate la puricat de Curtea de Conturi

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă