Premierul Dacian Cioloş a declarat că, dacă fostul ministru al Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, consideră că el apără anumite grupuri de interese, ar trebui să spună exact, public, care sunt aceste grupuri.
“Eu n-am auzit, că nu stau la televizor să văd ce spune domnul Cadariu. Eu îl cunosc foarte bine şi ştiu, am încredere în ceea ce spune că ceea ce spune o face argumentat şi, dacă aici are elemente precise, sunt autorităţi publice care au responsabilităţi în acest domeniu, care pot fi informate legat de acest lucru. Nu cred că a spus un moment domnul Cadariu că eu, personal, apăr anumite grupuri de interese. Dacă a spus acest lucru, să spună exact public care sunt aceste grupuri de interese. Dânsul ştie foarte bine care a fost obiectivul nostru la inserarea acestui Guvern pe domeniul Sănătăţii, că de asta i-am propus această funcţie şi ştie foarte bine şi ce-mi propun pe viitor”, a explicat Cioloş, răspunzând unei întrebări, la Parlament, după ce a participat la votul pachetului de legi privind achiziţiile publice, conform Agerpres.
Citește și: Achimaş-Cadariu explică motivele demisiei de la conducerea Ministerului Sănătăţii
Luni, ministrul Sănătății a demisionat, în urma scandalului dezinfectanților din spitale. Achimaș-Cadariu a a explicat, luni, într-o conferinţă de presă, că a decis să-şi dea demisia din cauza unor “diferenţe de abordare” cu premierul Cioloş legat de problema dezinfectanţilor folosiţi în spitale, el susţinând că a fost interpretată greşit ca o minciună declaraţia sa privind cele cinci procente neconforme din testele de sanitaţie pentru produsele Hexi Pharma.