15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportCNSAS: Noi dovezi că Băsescu NU a colaborat cu Securitatea

CNSAS: Noi dovezi că Băsescu NU a colaborat cu Securitatea

Preşedintele Traian Băsescu nu a fost colaborator al Securităţii, arată noi documente eliberate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), conform Evenimentul Zilei.

Cele două noi documente reprezintă rapoarte profesionale transmise de Traian Băsescu, în calitate de reprezentant NAVROM, privind activitatea curentă.

Această decizie a fost dată de CNSAS răspunzând unei solicitări făcute de cotidianul Ring, în decembrie 2012, a declarat, la B1 TV, Florian Bichir, membru al Consiliului.

“Adeverim, prin prezenta, că elementele (…) prezentate nu se circumscriu prevederilor art. 2 lit. a şi b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, astfel, domnului Băsescu Traian, fiul lui Dumitru şi Elena, născut la data de 04.11.1951, în Basarabi, judeţul Constanţa, nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securităţii”, se arată în adeverinţa publicată joi de CNSAS, care a fost emisă pe 22 octombrie 2013.

Constatarea CNSAS poate fi contestată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la data publicării pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Citeşte şi: Voiculescu: Băsescu trebuie anchetat pentru că nu a recuperat tezaurul de la ruşi

Trei decizii similare (2002, 2004, 2006) au fost date de Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în cazul lui Traian Băsescu.

În 2006, fostul preşedinte Emil Constantinescu a făcut o cerere de verificare a lui Traian Băsescu la CNSAS, care a fost depusă  la Consiliu de Mugur Ciuvică.

Atunci, reprezentanţii CNSAS declarau, la momentul respectiv, că trecutul lui preşedintelui Băsescu a fost declarat “curat” după ce Colegiul a fost asigurat de toţi deţinătorii de dosare (SRI, SIE, Serviciul Arhive şi Documentare Militară) că documentaţia existentă în cazul şefului statului a fost predată la CNSAS.

 

 

Cele mai citite

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă