19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportCorlăţean, interviu pentru AFP: România este preocupată de ascensiunea partidelor populiste şi...

Corlăţean, interviu pentru AFP: România este preocupată de ascensiunea partidelor populiste şi antieuropene

România este "preocupată" de ascensiunea mişcărilor politice xenofobe, populiste şi antieuropene în perspectiva alegerilor europarlamentare din 25 mai, afirmă ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, într-un interviu acordat Agenţiei France-Presse, relatează Mediafax.

"Este datoria oamenilor politici responsabili să combată tendinţele xenofobe. Nu politicienii xenofobi şi populişti sunt cei ce rezolvă problemele economice ale Europei, ci cei responsabili şi competenţi", a subliniat Corlăţean.

"Aceste tipuri de discurs minează proiectul european, care a generat democraţie pe Continent", a insistat Corlăţean.

Potrivit unui sondaj eurobarometru publicat în decembrie 2013, 63% dintre români sunt optimişti în legătură cu viitorul Uniunii Europene.

"Afirmaţiile alarmiste referitoare la o pretinsă invazie a muncitorilor români şi bulgari" în Europa Occidentală după eliminarea ultimelor restricţii pe piaţa muncii au fost demontate, a notat Corlăţean. "Astăzi, cifrele europene arată că sunt încă 480.000 de locuri de muncă vacante în Marea Britanie", a precizat ministrul Afacerilor Externe.

Adresându-se cetăţenilor din vechile state membre UE care ar putea fi tentaţi să voteze cu partide critice la adresa extinderii, Corlăţean a apreciat că integrarea ţărilor central şi est-europene a fost avantajoasă pentru companiile vest-europene, oferindu-le acces la noi pieţe de desfacere aflate în plină dezvoltare.

"Fără extindere, multe companii din Europa de Vest ar fi avut mai mult de suferit", a încheiat Corlăţean.

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă