18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportFOTO. CSAT: România va primi mai mulţi refugiaţi dacă este OBLIGATĂ. Centrele...

FOTO. CSAT: România va primi mai mulţi refugiaţi dacă este OBLIGATĂ. Centrele vor fi modernizate DOAR cu FONDURI EUROPENE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după şedinţa CSAT, că îi cere din nou demisia premierului Ponta după trimiterea în judecată. De asemnea, şeful statului a luat în calcul lărgirea centrelor pentru refugiaţi sau construirea unora noi cu fonduri europene.

Preşedintele a declarat că la şedinţa CSAT s-au discutat mai multe puncte care “s-au axat pe patru mari teme: modul în care se implementează Strategia Naţională a Ţărri. S-au adoptat mai multe documente în acest sens. A doua temă a fost Orientul Mijlociu, situaţia complicată de acolo, evoluţiile din Siria şi Iran. Au fost prezentate mai multe documente. A treia tema -prezenţa României în cadrul NATO şi am decis să participăm aşa cum se cuvine la diferite acţiuni ale NATO. Un punct aparte a fost participarea României la ONU. Şi a a patra temă, cea a migraţiei.”

Referitor la criza refugiaţilor, şeful statului a declarat că “am avut informări foarte bune în acest sens. S-a discutat cum se va prezenta România la Consiliul Extraordinar JAI de săptămâna viitoare. Ministrul de Interne va avea un mandat asemănător ca la cel de data trecută. Adică, România este solidară cu Uniunea Europeană, însă nu este de acord cu cotele obligatorii. Parlamentul European a votat o recomandare care prevede cote obligatorii. Este posibil ca UE să ne oblige să primim mai mulţi refugiaţi. Este un scenariu pe care nu ni-l dorim, este un scenariu posibil şi am discutat ce putem face. Dacă se va întâmpla aşa, trebuie să acţionăm ca atare. Vom folosi FONDURI EUROPENE pentru lărgirea facilităţilor ale centrelor de primire sau construirea de noi centre.”

Cât despre situaţia premierul Ponta, preşedintele Klaus Iohannis a spus că “în timpul CSAT, a apărut informaţia că Ponta a fost trimis în judecată. Situaţia este din ce în ce mai problematică pentru premier, pentru Guvern şi pentru PSD. Trebuie să recunoaştem că imaginea României are foarte mult de suferit. Cei care pot sa vină cu soluţii, să vină cu soluţii. Părerea mea nu s-a schimbat, este cea pe care am propus-o şi în iunie”.

UPDATE 13:35  Preşedintele Klaus Iohannis şi-a amânat declaraţiile de presă de după CSAT până după terminarea ceremoniei de înmormântare a lui Corneliu Vadim Tudor, informează Realitatea TV

UPDATE 11:00  Şedinţa CSAT a început. Un alt subiect care ar putea fi discutat este şi conflictul diplomatic dintre România şi Ungaria iscat de intenţia Budapestei de a construi un gard metalic şi la graniţa cu România.

UPDATE 10:30  Miniştrii au venit la Palatul Cotroceni cu o jumătate de oră mai devreme.

***

Criza refugiaţilor va fi unul dintre subiectele principale la şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care va începe la ora 11:00 la Palatul Cotroceni. Administrația Prezidențială a informat, miercuri seară, că pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse subiecte referitoare la planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019, intensificarea fenomenului imigraţionist la frontiera României și măsuri privind gestionarea situaţiei, Carta Albă a Apărării și Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică 2015 – 2020. În ședința CSAT vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, iar la finalul acesteia șeful statului va susţine o declaraţie de presă.

CITEŞTE ŞI  Klaus Iohannis: La CSAT vom conveni asupra paşilor în criza refugiaţilor

De altfel, preşedintele Iohannis a anunţat miercuri în faţa plenului reunit la Camerelor Parlamentului, preşedintele Iohannis a declarat că la şedinţa CSAT se va conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă, şeful statului menţionând că, ori de câte ori situaţia o va impune, va comunica cu parlamentarii şi cu reprezentanţii celorlalte instituţii.

CITEŞTE ŞI  Klaus Iohannis: România nu este o țară xenofobă, nici autistă, nici separatistă

Suntem pentru solidaritate în interiorul Uniunii Europene, suntem solidari cu statele membre afectate de această criză. Trebuie sa respingem manifestările radicale şi să dovedim echilibru şi înţelepciune. Nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare birocratică, matematică, ci printr o decizie consensuală. Nu vorbim de locuri de cazare, ci despre oameni, de integrarea lor în societate“, a spus Iohannis.

Principala problemă cu care se confruntă România acum este dezbaterea privind introducerea cotelor obligatorii, aşa cum a propus Comisia Europeană. Potrivit proiectului, aflat încă în dezbatere, României i-ar reveni 6.351 de refugiaţi, însă atât preşedintele, cât şi premierul Victor Ponta, au declarat în repetate rânduri că România poate prelua doar 1.785 de persoane, dintre care 1.705 solicitanţi de azil din Italia şi Grecia, precum şi încă 80 de persoane din afara Uniunii Europene.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă