16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportDeputat ALDE, în conflict de interese, dar cu mandat

Deputat ALDE, în conflict de interese, dar cu mandat

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis că deputatul ALDE Steluța Gustica Cătăniciu s-a aflat în conflict de interese pe când ocupa funcția de consilier local al Primăriei Cluj-Napoca, așa cum au constatat, în martie 2013, inspectorii Agenției Naționale de Integritate.

Asemenea altor colegi, unii dintre ei chiar condamnați pentru conflict de interese, fostul parlamentar PNL, trecut între timp în barca ALDE, își va păstra cel mai probabil mandatul.

Inspectorii ANI au constatat că, pe vremea când era consilier local în Cluj-Napoca, Steluța Cătăniciu a participat la adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local în favoarea unei societăți față de care avea un interes patrimonial. După ce a pierdut procesul la Curtea de Apel Cluj, în ianuarie 2014, deputatul a făcut recurs, iar în paralel a cerut și sesizarea Curții Constituționale. În urma acestei sesizări, judecătorii CCR au emis deja celebra interpretare a Legii privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, potrivit căreia interdicția de a mai ocupa trei ani o funcție publică, numită sau aleasă, se referă la orice funcție publică, nu doar la cea deținută în momentul plasării în afara legii.

În acest moment, avem în Parlament mai mult de zece aleși trimiși în judecată sau chiar condamnați (definitiv sau doar în prima instanță) pentru conflict de interese. Acestora li se adaugă peste 70 de senatori și deputați, urmăriți penal, trimiși în judecată sau condamnați în prima instanță pentru fapte de corupție.

Mandatul și l-au pierdut doar parlamentarii cu verdict definitiv de incompatibilitate și nici în cazul acestora legea și deciziile instanțelor nu au fost respectate în totalitate. Să ne amintim doar de cazul recent al deputatului PSD Constantin Adăscăliței, al cărui mandat nu este revocat nici acum, în ciuda hotărârii definitive a ICCJ din martie 2015 și a insistențelor ANI de a fi respectate deciziile instanțelor.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă