12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportDiaconu, susţinut de PNL la ANAF, nu demisionează

Diaconu, susţinut de PNL la ANAF, nu demisionează

După gestul fostului premier Tăriceanu, care negociază cu Victor Ponta în ciuda deciziei PNL, apare primul demnitar susţinut de liberali care refuză să respecte decizia de marţi seară a partidului. Gelu Ştefan Diaconu, susţinut de PNL, a declarat pentru Mediafax că nu va demisiona de la conducerea ANAF, deoarece un astfel de gest ar avea posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat şi că elementele de natură raţională trebuie să prevaleze, nu cele emoţionale.

El arată că întotodeauna a fost “revendicat” din resursa tehnocrată a Partidului Naţional Liberal, fără a fi sau a dori să fie beneficiarul punerii pe vreo listă eligibilă a partidului, “fie pe criterii de prietenie sau relaţii de rudenie”.

„Actul de demisie de la conducerea unei instituţii de importanţa ANAF–ului este un act de mare responsabilitate cu posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat, mai ales acum, când ANAF-ul, dupa cum cunoaşteţi, este într-un proces amplu de reorganizare şi reformare. În consecinţă, în luarea unei astfel de decizii, prevalează elementele de natură raţională şi nu emoţională, mai ales că întotdeauna m-au revendicat din resursa tehnocrată a Partidului Naţional Liberal, fără a fi sau a dori să fiu beneficiarul punerii pe vreo listă eligibilă a partidului, fie pe criterii de prietenie sau relaţii de rudenie, a spus Diaconu.

Gelu Ştefan Diaconu a fost numit la conducerea ANAF în aprilie anul trecut, la propunerea PNL, din postul de secretar de stat în Ministerul Economiei. El a condus şi Autoritatea Naţională a Vămilor în perioada februarie 2005-februarie 2009, în Guvernul Tăriceanu.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă