9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportGuvernul și firmele de telefonie mobilă vor implementa sistemul de alertă prin...

Guvernul și firmele de telefonie mobilă vor implementa sistemul de alertă prin SMS. Atenționările vor fi trimise cetățenilor în mod gratuit

Premierul Mihai Tudose a discutat, vineri, cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cu cei ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi cu operatorii de telefonie, despre aplicația „Sistem Alert”, care prevede alertarea populației prin SMS, în cazuri de urgență.

 Sistemul ce urmează a fi implementat va folosi tehnologia „cell broadcast messages”, care va permite transmiterea simultană a unui mesaj de alertă către toţi utilizatorii de telefoane mobile aflaţi într-o anumită zonă a unei reţele de telefonie mobilă, după modelul sistemelor de alertă funcţionale în alte state europene, a explicat ANCOM.

Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șeful DSU a declarat, la Guvern, că vor avea loc două întâlniri tehnice, la sediul ANCOM: „Sistemul are două componente importante: una din partea operatorilor, una la noi. Soluția tehnică se definitivează astăzi. Acest sistem nu se dă de zece ori pe zi, ci doar de urgență. Trebuie să definim pragul la care dăm alerta. În cadrul unui minut trebuie să se întâmple toate astea”, a spus Raed Arafat.

 

Premierul a declarat, joi, că de două ori pe săptămână vor avea loc întâlniri ale vicepremierului Marcel Ciolacu cu reprezentantii IGSU, ANCOM, STS și ai celor patru operatori de telefonie mobilă pentru implementarea sistemului 'RoAlert', astfel încât cetățenii să fie avertizați în timp util de pericole pe telefonul mobil, automat, fara costuri.

Cele mai citite

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă