14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportDosarul fostului vicepremier Gabriel Oprea ajunge la Curtea Constituțională a României

Dosarul fostului vicepremier Gabriel Oprea ajunge la Curtea Constituțională a României

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis cererea fostului vicepremier Gabriel Oprea de sesizare a CCR privind o excepţie de neconstituţionalitate privind abuzul în serviciu, în dosarul în care fostul ministru de Interne este trimis în judecată pentru această faptă, informează Mediafax.

"Admite cererea formulată de inculpatul Oprea Gabriel şi sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art.297 alin.1 Cod penal. Definitivă", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a fixat un nou termen în dosar pentru 23 mai.

Avocatul lui Gabriel Oprea a solicitat, la termenul de marţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate privind abuzul în serviciu, motivând că prejudiciul din dosar ar fi sub pragul de incidenţă penală.

Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.

În acelaşi dosar sunt judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.

"În ziua de 13 iulie 2015, inculpatul Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe şi a comisarului şef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor", susţin procurorii.

 

Cele mai citite

Gata cu cariera de profesor a lui Klaus Iohannis. Președintele s-a pensionat

Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, care a fost rezervată pentru președintele Klaus Iohannis timp de aproximativ 27...

Jucătorul străin cu al doilea cel mai mare număr de prezențe în tricoul FC Barcelona

Marc-André ter Stegen continuă să stabilească noi repere la FC Barcelona. În urma apariției sale în meciul cu Valencia, portarul se află pe locul...

Gata cu cariera de profesor a lui Klaus Iohannis. Președintele s-a pensionat

Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, care a fost rezervată pentru președintele Klaus Iohannis timp de aproximativ 27...
Ultima oră
Pe aceeași temă