12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportDragnea, despre achiziționarea Cumințeniei Pământului: Procurorii au ridicat documente de la Ministerul...

Dragnea, despre achiziționarea Cumințeniei Pământului: Procurorii au ridicat documente de la Ministerul Culturii. Cioloș va trebui să plătească

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la RVTV, că premierul Dacian Cioloş va trebui ''să plătească'' pentru modul în care s-a făcut achiziţia Cuminţeniei Pământului. El a susținut că procurorii au ridicat documente de la Ministerul Culturii, în acest sens.

''Cuminţenia Pământului. Acolo este o poveste atât de întortocheată, atât de neclară, mulţi spun că este cu iz penal, încât îmi vine greu să cred că nu se vor face cercetări. Din ceea ce am înţeles eu, nu am această informaţie confirmată, se pare că procurorii au ridicat deja documente de la Ministerul Culturii, pe Cuminţenia Pământului. Verificaţi, puteţi să cereţi în mod oficial aceste informaţii'', a  spus Dragnea.

Șeful PSD a mai afirmat şi că membri Guvernului tehnocrat vor trebui să plătească pentru ''prejudiciul enorm'' adus de fondurile europene pierdute, nescăderea preţurilor la medicamente cu 35% şi HG prin care s-a crescut preţul la mai multe medicamente, care au legătură cu actualul ministru al Sănătăţii.

"Aş vrea să se apropie dreptatea de toţi. Dacă vom câştiga alegerile vom face ceea ce am promis cu USL, dar din păcate USL s-a rupt. Vom face dreptate până la capăt. (…) Să plăteasă toţi pentru tot răul pe care l-au făcut. Toţi. Indiferent despre cine e vorba", a spus Liviu Dragnea recent la Realitatea Tv, referindu-se la Klaus Iohannis, Dacian Cioloş şi membrii Cabinetului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă