19.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSportFederer, al 98-lea titlu din carieră

Federer, al 98-lea titlu din carieră

Federer, în vârstă de 36 ani, va reveni luni pe prima poziţie a clasamentului ATP, detronându-l pe spaniolul Rafael Nadal, care a câştigat recent, pentru a 11-a oară în carieră, turneul de Mare Şlem de la Roland Garros.

La turneul pe iarbă de la Stuttgart, campionul din Ţara Cantoanelor a revenit în competiţie după aproape trei luni de pauză, renunţând să participe la sezonul pe zgură, aşa cum a procedat şi în anul trecut, de altfel.

Roger Federer va ocupa începând de luni fotoliul de lider mondial, pentru a 310-a săptămână în cariera sa, un record pentru tenisul profesionist.

Elveţianul, care are în palmares cele mai multe titluri de Mare Şlem (20), speră să cerească luna viitoare, pentru a noua oară în cariera sa, turneul de la Wimbledon.

Cele mai citite

Ambasada Rusiei susține că niciun angajat al ei n-a primit “materiale” de la românul arestat

Ambasada Rusiei în România susține că niciun angajat al ei n-a primit "materiale" de la românul care a fost arestat sub acuzația de trădare. Drept...

Acțiune masivă împotriva contrabandei și evaziunii fiscale. Aproape 100 de percheziții în toată țara

O operațiune masivă, cu 91 de percheziții și 25 de mandate de aducere, se derulează pe întreg teritoriul României, în scopul combaterii contrabandei, a...

Ambasada Rusiei susține că niciun angajat al ei n-a primit “materiale” de la românul arestat

Ambasada Rusiei în România susține că niciun angajat al ei n-a primit "materiale" de la românul care a fost arestat sub acuzația de trădare. Drept...
Ultima oră
Pe aceeași temă