9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportFlorin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, ar putea fi propus ca premier

Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, ar putea fi propus ca premier

Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu ar fi opţiunea PSD pentru funcţia de premier, au declarat pentru News.ro surse oficiale.

Potrivit acestor surse, Florin Georgescu ia deja în calcul această propunere.

Sursele citate au afirmat că această variantă ar urma să fie înaintată preşedintelui Klaus Iohannis de către liderii PSD, care vor merge miercuri la ora 11.00 la consultări la Cotroceni, alături de ALDE.

Încă de la alegerile parlamentare, în spaţiul public au fost vehiculate mai multe nume de posibili premieri, unii dintre aceştia negând ei înşişi această variantă. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va anunţa miercuri, după consultări în partid şi cu aliaţii de la ALDE, ce decizie ia în privinţa nominalizării propunerii de premier şi a adăugat că nu doreşte un ”război politic” pe acest subiect, precizând, într-o intervenţie la RTV, că “nu va fi niciunul dintre cei care au apărut la televizor”.


Citește și: Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu vor stabili numele viitorului premier înainte de consultările de miercuri cu președintele Iohannis

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, luni, la Parlament, că va stabili numele premierului pe care îl va propune împreună cu ALDE, „exact înainte” de a merge la consultările care vor avea loc, miercuri, la Palatul Cotroceni.


Liviu Dragnea a subliniat că pentru propunerea pe care o va face va avea în vedere ca persoana care va fi propusă să îi garanteze că va fi pus în aplicare programul de guvernare al PSD.

”Decizia şi propunerea pe care o voi face la Cotroceni va avea ca argument un singur obiectiv al meu: cel care va conduce Guvernul să mă asigure, să-mi dea garanţia şi mie şi românilor şi, evident, preşedintelui, că programul de guvernare care a fost votat de aproape 50% din populaţie după redistribuire va fi pus în aplicare. Adică este capabil să gestioneze o echipă guvernamentală care va fi monitorizată atent. Pentru că acest Guvern nu va fi pe persoană fizică, el nu este născut din spuma mării, el este născut, va fi născut din voturile pe care românii le-au dat pe 11 decembrie”, a declarat liderul PSD.


Citește și: Liviu Dragnea, despre propunerea PSD pentru funcția de premier: Vom merge cu o propunere care să fie acceptată. Sper ca președintele să respecte votul popular

“Vom merge cu o propunere care, din punct de vedere matematic și politic, să fie acceptată”, a precizat Dragnea. El a mai specificat că șeful statului “nu va avea niciun motiv constituțional să refuze” propunerea oferită de PSD.


Florin Georgescu are 63 de ani şi a fost membru al PDSR, fiind ministru al Finanţelor în Guvernul Văcăroiu, în perioada 1992-1996, iar apoi deputat PDSR în două legislaturi consecutive.

Începând cu 2004, el a fost prim-viceguvernator BNR, fiind suspendat din această funcţie pentru a fi vicepremier şi ministru de Finanţe în Guvernul Ponta, în perioada 7 mai – 21 decembrioe 2012.

Florin Georgescu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu în februarie 2007, odată cu întregul Consiliu de Administraţie al BNR.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă