20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăLifestyleOptimi Cupa Mondială: Totul sau nimic pentru ultimele 16 echipe ale Mondialului...

Optimi Cupa Mondială: Totul sau nimic pentru ultimele 16 echipe ale Mondialului brazilian

Revelații ale Mondialului brazilian, foste campioane sau pur și simplu echipe obișnuite cu fazele superioare ale turneelor finale majore, ultimele 16 echipe rămase în competiție își dau întâlnire între 28 iunie – 13 iulie pentru a rescrie istoria celui mai râvnit turneu din lume. Cupa Mondială din Brazilia continuă, începând cu 28 iunie, cu primele meciuri din optimi, după ce până pe 26 iunie s-au disputat toate partidele din faza grupelor.

Prima etapă a Mondialului a fost una de succes, fără evenimente care să pună în pericol desfășurarea competiției și cu mult spectacol, atât pe gazon, cât și în tribune. După încheierea primelor 48 de meciuri din grupe, turneul din Brazilia se anunță cel puțin la fel de surprinzător ca și până acum. După ce a început cu eliminări șocante, precum cele ale fostelor campioane mondiale Spania, Italia și Anglia, Cupa Mondială din acest an a pus în gardă favoritele la titlu, cele care încă au mai rămas în picioare.

Sub deviza “În același ritm. O singură planetă” Cupa Mondială din Brazilia a arătat un alt efect al globalizării în fotbal, creșterea competitivității și posibilitatea ca oricine să poată bate pe oricine. Eliminarea Spaniei de către Chile, sau faptul că naționala statutului Costa Rica a câștigat o grupă cu Uruguay, Italia și Anglia, ultimele două plecând acasă, stau drept mărturie a acestui lucru.

Cele mai spectaculoase grupe

O dată cu încheierea primei faze a acestui turneu se poate face și un clasament al celor mai spectaculoase grupe. Totuși în fruntea celor opt pot sta cel puțin două dintre grupe, precum D și G.

Grupa D a fost poate cea mai interesantă, având în vedere că echipa considerată cu ultima șansă s-a dovedit a fi revelația grupelor, Costa Rica. Mai întâi o victorie cu 3-1 în fața Uruguay-ului, apoi încă una la limită în fața Italiei și americanii erau deja calificați în optima, nu oricum, ci de pe prima poziție. Dincolo de ascensiunea uluitoare a costa ricanilor, cele mai interesante dueluri au fost cele dintre Uruguay, Anglia și Italia, care practice s-au luptat pentru locul al doilea. Nu a fost o grupă cu goluri multe, doar o medie de 1 gol/meci, însă spectacolul a fost asigurat pe teren.

Grupa G a fost de asemeni una dintre cele mai palpitante grupe, lupta dându-se până în ultima etapă, încheiată cu duelul de poveste, SUA-Germania. Tot această grupă a oferit al doilea mare șoc al turneului, înfrângerea la scor a Portugaliei, 0-4 cu Germania, după meciul pierdut de Spania cu Olanda, scor 1-5. SUA, o echipă tot mai surprinzătoare la ultimele turnee, a demonstrate din nou că fotbalul își face loc, cu pași mărunți dar siguri, și pe teritoriul baseball-ului, al hockey-ului sau basket-ului, SUA.

Indiferent de echipele care au jucat, în fiecare grupă fanii din întreaga lume au putut vedea cel puțin câte o națională care să facă spectacol. Iar cel mai important lucru, dincolo de cine s-a calificat mai departe, în optima, este faptul că după faza grupelor cel care a câștigat a fost fotbalul. La cum a început, Mondialul Brazilian are toate șansele să depășească media de goluri a ultimelor turnee, chiar și a celui din 1994, disputat tot în această regiune a globului, doar că mai la nord, în SUA. Atunci s-au înregistrat 2,71 goluri/meci, media de acum este ceva mai ridicată, însă probabil va mai scădea o dată cu evoluția turneului.

Primele partide ale optimilor sunt cele dintre echipele care s-au calificat din grupele A, B, C și D, urmând să lupte pentru a rămâne în competiție și două dintre favoritele turneului Brazilia și Olanda.

Vezi aici programul complet al optimilor CM Brazilia 2014

Cele mai citite

Marcel Ciolacu critică conducerea liberală a Primăriei Constanţa: “Lipsesc cu desăvârșire”

Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al PSD și premier, a criticat conducerea liberală a Primăriei Constanța, afirmând că performanța administrativă, investițiile și accesarea...

Încă o ediție a Eurovision cu scandal. Reprezentantul Olandei a fost exclus

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...
Ultima oră
Pe aceeași temă