12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportFOTO. Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu ambasadorul Germaniei

FOTO. Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu ambasadorul Germaniei

Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit, miercuri seara, cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk, scrie stiripesurse.ro. Întâlnirea dintre cei doi ar putea fi una extrem de importantă în contextul politic şi militar din această parte a Europei.

În prezent, Germania este tot mai implicată în rezolvarea pe cale paşnică a conflictului din estul Ucrainei, recent cancelarul Angela Merkel a mers la Minsk, unde după 17 ore de negocieri, a reuşit, alături de preşedintele Franţei, Francois Hollande, să-l convingă pe Vladimir Putin să semneze un acord de încetare a focului. Armistiţiul a intrat în vigoare duminica trecută.

Nu trebuie uitat că vizita preşedintelui Iohannis în Germania, unde ar fi trebuit să se întâlnească cu Angela Merkel, a fost amânată pentru o dată ulterioară.

Întâlnirea dintre preşedintele Iohannis şi ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauk, nu a fost anunţată de Administraţia Prezidenţială şi nici pe contul de Facebook al lui Klaus Iohannis.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă