15.3 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSportGafa șefei Comisiei care anchetează alegerile din 2009: Oana Florea a trimis...

Gafa șefei Comisiei care anchetează alegerile din 2009: Oana Florea a trimis jurnaliștilor un SMS destinat unei angajate, cu indicații despre ce să prezinte presei

Șefa Comisiei care anchetează alegerile prezidențiale din 2009, Oana Florea, le-a trimis jurnaliștilor un SMS cu indicaţii despre cum ar trebui prezentate concluziile raportului de activitate al forului pe care îl conduce. Ea a explicat, pentru Digi24, că a fost vorba de un mesaj personal.

„Punctul de interes al raportului pentru ziariști va fi la <<constatări>>. De refuzul procurorilor s-a tot discutat, propunerile legislative nu sunt interesante pentru public, breaking news va fi că Băsescu&Co au fraudat alegerile. Tu îți faci datoria să prezinți activitatea, să detaliezi din raport, că așa trebuie. Dar nu te atașa prea mult de propuneri în fața presei, astea sunt detalii de bucătărie parlamentară. Finalitatea și utilitatea muncii tale și a comisiei pe care o conduci stă în constatările anchetei. Trebuie să pui accent pe aceste <<rezultate>>, pentru că refuzurile lui Kovesi v-au dat o aură de <<incapacitate>> și <<inutilitate>>”, se precizează în mesajul trimis jurnaliștilor.

Oana Florea a explicat, pentru Digi24, că a fost vorba de o eroare.

„Este un mesaj absolut privat, în zăpăceala zile de astăzi, fără să vreau, l-am lipit de sinteza raportului pe care l-am trimis. Este vina mea, este un mesaj de la un consilier care m-a încurajat, îmi dădea ultimele sfaturi înainte să intru în conferinţă de presă. E bine să pui mai mult accentul pe treaba aia că aia ar fi de interes, aia nu e aşa de mare interes, o poți da în concluzii scrise şi să le citească cine are nevoie. Nu consider că e nimic acolo de care să mă ruşinez sau să mă feresc. E un consilier care a lucrat şi el aici, la comisia de anchetă, la redactarea raportului, la sinteză. Am observat că l-am trimis din greşeală, chiar m-am gândit că este un mesaj privat şi teoretic nu ar trebui să fie publicat, dar şi dacă ar fi publicat, este perfect în regulă. M-am gândit că e posibil ca cei care l-au primit, în dorinţa lor de a face lucrurile de senzaţie, să nu inducă lumea în eroare că cineva mai de sus îmi spune mie ce să fac în conferinţă de presă, că nu e cazul”, a spus ea.



 

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă