13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportHalep: Nu am crezut că voi fi din nou atât de aproape...

Halep: Nu am crezut că voi fi din nou atât de aproape de numărul 1

Ea a vorbit şi despre faptul că a avut o atitudine negativă în setul doi, dar a putut întoarce situaţia şi să privească pozitiv lucrurile. Halep i-a mulţumit fostului său antrenor, Darren Cahill, pentru că a ajutat-o să nu mai fie negativă la meciuri.

“Tocmai ce am aflat de la antrenorul meu că am nevoie de un meci pentru a fi din nou numărul 1. Mă bucur că sunt din nou în această situaţie, îmi dă încredere, pentru că după pauza competiţională nu am crezut că voi fi din nou atât de aproape, atât de repede. Va fi o provocare mare, dar îmi place să joc sub presiune. Sper că mâine voi juca la cel mai bun nivel”, a spus Halep.

Simona Halep a precizat că acum este destul de bine mental, însă setul doi nu a fost unul grozav până la 1-5: “Al doilea set nu a fost grozav până la 1-5, am început să fiu negativă şi să vorbesc pe teren, dar am reuşit să încetez şi a fost mult mai bine atunci. M-am concentrat pe joc şi cred am făcut-o destul de bine. Sunt mult mai bine decât înainte. În ultimii doi ani nu am avut multe meciuri pierdute din cauza negativităţii. Astăzi am avut cinci ghemuri în care am fost negativă, dar am putut întoarce situaţia, să încerc să fiu pozitivă. A funcţionat. Toate meciurile pe care le-am pierdut în ultima perioadă le-am pierdut pentru că nu am jucat destul de bine, astfel că mental sunt destul de bine acum”.

Ea a precizat că jucătoarele care au atitudine negativă trebuie să înceapă să se gândească la lucrurile pozitive pe teren şi să lucreze cu cineva care să o ajute în acest sens. “Este mai bine să îţi laşi adversara să te învingă decât să te baţi pe tine însăţi pe teren pentru că eşti negativă”, a adăugat Halep.

Simona Halep i-a mulţumit fostului său antrenor Darren Cahill pentru că a ajutat-o să nu mai privească negativ lucrurile. “El este foarte pozitiv şi foarte relaxat. Am încercat să învăţ cum să fiu pozitivă, pentru că eram negativă tot timpul. Cred că este în natura mea. După un meci greu pierdut din cauza faptului că am gândit negativ, mi-a spus că mă fac singură să sufăr şi de aceea nu pot să câştig meciuri, că de jucat, joc foarte bine. Vreau să îi mulţumesc încă o dată pentru acel moment. A fost unul important, în care s-a schimbat totul în capul meu”.

Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu 6-4, 7-5, pe jucătoarea chineză Qiang Wang, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 18, calificându-se pentru a doua oară în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. 

În faza următoare, Halep va evolua cu jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5.

Cele mai citite

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă