19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportÎn aprilie, şedinţă comună a guvernelor de la Bucureşti şi Sofia

În aprilie, şedinţă comună a guvernelor de la Bucureşti şi Sofia

Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, că viitoarea şedinţă comună a guvernelor de la Bucureşti şi de la Sofia va avea loc în luna aprilie pentru o serie de proiecte bilaterale inclusiv în domeniul apărării.

"Este cea mai bună ocazie de a vorbi de colaborarea bilaterală şi a pregăti bine viitoarea şedinţă comună a celor două guverne, care va avea loc în aprilie, şi în care ambele guverne ar trebui să găsească soluţii de a colabora şi a progresa împreună în procesul de integrare şi în ce priveşte responsabilităţile de apărare pe care le avem aici, pentru că suntem graniţa estică nu doar a NATO, ci şi a sistemului de securitate", a spus Ponta.

CITEŞTE ŞI  Vicepremierul Oprea vrea o şedinţă comună a guvernelor din România şi Ucraina

În martie 2014 guvernele român şi bulgar s-au reunit în şedinţă comună în oraşul Ruse, la reuniune fiind prezent şi primul ministr al Serbiei, mai scrie Mediafax.

Cele mai citite

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă