20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSportKovesi dezvăluie numărul dosarelor pe care DNA le are în lucru

Kovesi dezvăluie numărul dosarelor pe care DNA le are în lucru

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, joi seara, că, din 4.200 de dosare înregistrate la DNA, 24 de cauze au fost deschise ca urmare a sesizărilor venite de la SRI și 204 ca urmare a celor venite de la structurile de informații și celelalte structuri ale MAI, conform Agerpres.

Citește și: Cum comentează Kovesi dosarul în care Victor Ponta a fost trimis în judecată

“Acum nu știu neapărat ce înseamnă nume mari, dar într-adevăr sunt dosare în care sunt implicate persoane cu notorietate sau care au avut funcții importante. Doar în acest an au fost trimiși în judecată 12 membri ai Parlamentului, dintre care doi foști miniștri. Putem considera că sunt nume importante. În ceea ce privește percepția că ne bazăm foarte mult pe Serviciul Român de Informații, sper să-i dezamăgesc pe cei care susțin acest lucru, și nu că așa vreau eu, ci că așa ne arată statistica. Din 4.200 de dosare înregistrate la DNA, 24 de dosare au fost deschise în acest an ca urmare a sesizărilor venite de la SRI. 204 dosare au fost deschise ca urmare a sesizărilor venite de la structurile de informații și celelalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor. Deci de 10 ori mai mult am primit mai mult de la MAI decât am primit de la SRI”, a afirmat, la Digi 24, șeful DNA.

Kovesi a admis că la DNA sunt foarte multe cauze investigate și în acest an, dar și anul trecut, cu persoane care se bucură de notorietate.

Cele mai citite

Planul de pace al Chinei

Din multe rațiuni, Planul de pace al Chinei (2023) este referință internațională astăzi, prin natura lucrurilor și prin el însuși. În primul rând, situația obiectivă...

EXCLUSIV. Pasivitatea Ministerului Turismului a condus compania statului LIDO SA în faliment. Blat în favoarea afacerii fostului ministru Bogdan Drăgoi?

Numiri cu întârziere ale administratorilor speciali, schimbări suspecte ale acestora și lipsa unei apărări firești în instanțe sunt doar o parte dintre deciziile luate...

Sorin Grindeanu a dat avizul proiectului Drumului Expres Focșani – Brăila

Ministerul Transporturilor a aprobat joi, 23 mai 2024, indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Expres Focșani-Brăila, o investiție estimată la aproximativ un miliard de Euro, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă