16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportLegea amnistiei şi graţierii a fost RESPINSĂ în plenul Camerei Deputaţilor

Legea amnistiei şi graţierii a fost RESPINSĂ în plenul Camerei Deputaţilor

Legea amnistiei şi graţierii a fost respinsă în plenul Camerei Deputaţilor cu 293 de voturi în favoarea acestei decizii, un vot "împotrivă" şi o abţinere.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins proiectul de lege privind amistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse după ce reprezentanţii PNL şi PDL şi cei ai PSD au precizat că votează pentru respingerea acestui proiect. Liderul grupului parlamentar al PNL, George Scutaru, le-a spus parlamentarilor PSD că "au dorit acest proiect de lege" şi că a trebuit să piardă alegerile prezidenţiale pentru a-l aduce pe ordinea de zi.

"Aţi dosit nouă luni în Comisia juridică acest proiect de lege şi a trebuit să pierdeţi alegerile prezidenţiale pentru a-l aduce pe ordinea de zi", a susţinut Scutaru, arătând că PNL a solicitat de 17 ori în Comisia juridică respingerea acestui proiect şi de mai multe ori în şedinţa Biroului Permanent, dar liberalii au fost refuzaţi.

"A trebuit ca votul a peste 6 milioane de oameni împotriva lui Victor Ponta să vă trezească şi să fiţi de acord ca această lege să fie respinsă", a mai spus George Scutaru. El a arătat că este bine că şi puterea şi opoziţia au ajuns la concluzia că trebuie respins acest proiect.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a precizat că acest subiect trebuia închis prin respingerea proiectului de lege, deoarece acest subiect nu trebuia folosit ca instrument electoral. "Nu trebuia folosit nici de dumneavoastră, nici de noi, acest lucru ca insturment electoral", a spus Marian Neacşu.

Liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel, le-a spus reprezentanţilor PSD că speră ca aceştia să se fi "trezit" "din pumnul societăţi civile şi din palma dată de cetăţeni pe 16 noiembrie".

Deşi era stabilit ca acest proiect de lege să fie respins miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a propus, după consultarea cu liderii grupurilor parlamentare, ca plenul să se pronunţe prin vot asupra acestui proiect, propunerea fiind întâmpinată cu aplauze din partea parlamentarilor.

Cele mai citite

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....
Ultima oră
Pe aceeași temă