16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportAurescu s-a întâlnit cu președintele palestinian. Ministrul de Externe a pledat pentru...

Aurescu s-a întâlnit cu președintele palestinian. Ministrul de Externe a pledat pentru stoparea violențelor dintre palestinieni și israelieni

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, luni, la Ramallah cu președintele palestinian Mahmoud Abbas. Cei doi au discutat despre situația din Orientul Mijlociu și despre reluarea negocierilor de pace cu Israel, iar șeful diplomației române a pledat pentru stoparea urgentă a violenţelor recente, potrivit unui comunicat al MAE. 

Şeful diplomaţiei române a vorbit despre încurajarea măsurilor care să conducă la creşterea încrederii reciproce între Israel și Palestina. De asemenea, Aurescu a exprimat deschiderea României de a sprijini, inclusiv în cadrul UE, dar şi în plan bilateral, crearea atmosferei necesare pentru reluarea negocierilor directe de pace. De asemenea, a lansat un apel pentru realizarea reconcilierii inter-palestiniene.

În timpul întrevederii, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat sprijinul României pentru dezvoltarea capacităţilor instituţionale palestiniene în cadrul unor programe bilaterale şi multilaterale, ca o contribuţie concretă a României la susţinerea soluţiei celor două state.

De asemenea, cei doi au discutat și despre calendarul viitoarelor întrevederi bilaterale şi organizarea unei noi reuniuni a Comitetului Interguvernamental Româno-Palestinian, prezidat de cei doi miniştri ai afacerilor externe, în prima parte a anului 2016.

Ministrul român de externe a menţionat programele de burse în derulare, precum şi disponibilitatea extinderii numărului acestora, dar şi posibilităţile de extindere a cooperării bilaterale în domenii ca agricultura, sănătatea, exploatarea resurselor de apă.

Înainte de întrevederea cu preşedintele Mahmoud Abbas, ministrul Bogdan Aurescu a depus o coroană de flori la mormântul fostului preşedinte palestinian Yasser Arafat.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN19A, în Satu Mare. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane, doi copii şi doi adulţi, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi pe DN 19A, în zona...

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă