11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportMotivare. De ce a respins CCR legea securității cibernetice

Motivare. De ce a respins CCR legea securității cibernetice

Curtea Constituțioanlă arată în motivarea deciziei de respingere a legii securității cibernetice că aceasta încalcă prevederile constituționale privind statul de drept și principiul legalității, precum și cele privind viața intimă, familială și privată, respectiv secretul corespondenței.

Motivul invocat de CCR este faptul că autoritatea națională în domeniul securității cibernetice ar trebui să fie un organism civil, pentru a garanta aceste drepturi, și nu Centrul Național de Securitate Cibernetică (CNSC), care funcționează deja în cadrul SRI, cu personal militar.

Curtea Constituțională subliniază întâi de toate că la data soluționării cauzei deduse judecății Curții Constituționale, nu există la nivelul Uniunii Europene un act normativ în vigoare cu privire la securitatea cibernetică. Curtea precizează că la nivelul UE a fost inițiată procedura legislativă ordinară de adoptare a unei directive privind măsuri de asigurare a unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a informației în Uniune – Directiva NIȘ (Network and Information Security) dar că este încă în dezbatere.  

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă