16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportParlamentul discută, marţi, numirea lui Ciorbea ca Avocat al Poporului

Parlamentul discută, marţi, numirea lui Ciorbea ca Avocat al Poporului

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, marţi, pentru a discuta numirea lui Victor Ciorbea în funcţia de Avocat al Poporului şi pentru desemnarea directorului TVR, informează Mediafax.

"Mâine (marţi-n.r.) discutăm de domnul Ciorbea şi de Avocatul Poporului, asta este pe ordinea de zi şi va fi mâine la ora 13.30 şedinţa", a precizat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Victor Ciorbea a anunțat, vineri, că s-a retras din conducerea ASF pentru a candida la funcţia de Avocat al Poporului. Plenul comun al celor două Camere a aprobat recent numirea lui Mişu Negriţoiu în funcţia de preşedinte, membru executiv al Consiliului ASF şi a lui Victor Ciorbea în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF. Numirile în funcţie au fost făcute pe durata rămasă a mandatului şi se aplică de la 1 mai 2014.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei, că PSD îl va susţine pe Victor Ciorbea pentru postul de Avocat al Poporului, el arătând că se bucură că acesta a acceptata ceastă funcţie, având în vedere că este o persoană care are sprijin din toate zonele politice.

"Domnul Ciorbea a fost prim-ministru, a fost un membru de seamă al Partidului Popularilor Europeni, este senator PNL şi este susţinut şi de noi, de social-democraţi – deci o persoană care să aibă un asemenea sprijin din toate zonele politice era greu de găsit. Mă bucur că a acceptat şi cred că îşi va exercita funcţia cu toată demnitatea şi cu respectarea Constituţiei", a mai spus Ponta.

Cele mai citite

Al doilea suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în ţară în cursul nopţii, din Irlanda,...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă