20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportParlamentul nu renunță la legea amnistiei și grațierii

Parlamentul nu renunță la legea amnistiei și grațierii

Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea rămâne în dezbatere publică, cel puţin până în toamnă. Solicitarea PNL ca proiectul să fie introdus pe ordinea de zi a plenului Camerei pentru respingere nu a întrunit numărul de voturi necesare.

Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici a declarat, marţi, după şedinţa Biroului Permanent, că în această sesiune parlamentară nu va intra în dezbaterea Camerei proiectul de lege privind amnistia şi graţierea. Mircovici a arătat că grupul parlamentar al PNL a solicitat înscrierea pe ordinea de zi a plenului Camerei a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea, care se află la Comisia juridică. "Grupul parlamentar al PNL a solicitat înscrierea pe ordinea de zi a proiectului de lege care se găseşte la comisia juridică privind amnistia şi graţierea şi s-a cerut acest lucru pentru a se respinge şi aşa mai departe. S-a considerat şi de grupul PDL că este un proiect mort", a explicat Mircovici.

El a spus că în Biroul Permanent al Camerei s-a discutat şi a rămas ca decizie ceea ce se stabilise deja de plenul Camerei, în urmă cu câteva luni, şi anume ca, în baza unui calendar stabilit de Comisia juridică, să aibă loc o largă dezbatere publică. "Comisia Juridică a hotărât un lucru corect în opinia Biroului Permanent, adică s-a adresat cu acest proiect şi a solicitat propuneri de la instituţiile statului din domeniul justiţiei şi o parte din răspunsuri au veni, dar marea majoritate a răspunsurilor nu a venit, deci urmează să vină şi s-a propus de către vicepreşedintele Hrebenciuc, care a condus lucrările Biroului permanent al Camerei, ca inclusiv pe perioada vacanţei parlamenatre să aibă loc astfel de dezbateri în colegii, să aibă loc dezbateri publice în continuare, pentru că atâta timp cât este vorba de un drept pe care-l are Camera Deputaţilor de a vota o lege amnistiei şi graţierii în mod evident acest lucru se poate produce sau nu se poate produce", a explicat Niculae Mircovici.

El a arătat că, între timp, a fost adoptat Codul Penal şi proiectul de lege este astfel "mort". "Faptul că proiectul este mort a rezultat din faptul că între timp s-a adoptat noul Cod Penal şi practic nu-şi are sensul. Proiectul nu va fi introdus pe ordinea de zi săptămâna viitoare pentru că ar fi incorect , imoral să ceri unor instituţii să-şi dea punctul de vedere şi înainte de a da un punct de vedere să ajungi cu proiectul în dezbaterea Camerei. În această sesiune nu va intra în dezbatere proiectul de lege privind amnistia şi graţierea", a precizat Mircovici.

La finele anului 2013, acest proiect de lege, alături de alte reglementari adoptate de Cameră, a generat controverse, inclusiv reacţii ale ambasadelor occidentale la Bucureşti.

Cele mai citite

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Gabriela Firea pregătește o concurență serioasă pentru Nicușor Dan în Alegerile Locale

Depunerea candidaturii reprezentantului PSD pentru functia de primar general al capitalei, in Bucuresti, 28 aprilie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea
Ultima oră
Pe aceeași temă