11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportPonta îi ia apărarea lui Tăriceanu. Ce spune despre scrisoarea pe care...

Ponta îi ia apărarea lui Tăriceanu. Ce spune despre scrisoarea pe care şeful Senatului i-a trimis-o lui Iohannis

Victor Ponta, premierul României şi preşedintele PSD, a declarat, miercuri, pe holurile Parlamentului că scrisoarea transmisă de şeful Senatului preşedintelui Iohannis pentru demiterea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi a preşedintelui ÎCCJ, Livia Stanciu, reprezintă “un gest politic, pentru că preşedintele ţării, şi dacă ar vrea, nu poate schimba magistraţi din funcţie, dar este o bătălie pe care liberalii reprezentaţi de Tăriceanu o poartă în mod elegant şi la care primesc înjurături şi tot felul de expresii de uşa cortului de la pedelişti, în special de la pedeliştii pe care Tăriceanu i-a numit miniştri. Mă gândeam că nu mă mai uimeşte nimic în politică, dar să văd un individ, pe care Tăriceanu l-a pus ministru, înjurându-l mai ceva ca la stadion e încă o surpriză, nu mă aşteptam ca mizeria să fie atât de mare“, informează Mediafax.

Tăriceanu, alături de mai mulţi colegi din PLR, i-a transmis, marţi, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cere “să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn, pe Livia Stanciu şi Laura -Codruţa Kovesi“. Tăriceanu cere demiterea procurorului-şef al DNA şi a preşedintei ÎCCJ în urma “evenimentului care a avut loc pe 21 mai, când Curtea de Apel Bucureşti a stabilit definitive nevinovăţia cetăţeanului Mariana Rarinca, care a petrecut mai mult de şase luni în arest preventiv, pentru o faptă pe care nu a comis-o şi pentru care nu au existat niciodată probe“.

Senatorii îi mai cer preşedintelui Iohannis să utilizeze poziţia pe care o are în CSM pentru a solicita o anchetă disciplinară pe numele celor doi magistraţi, pentru a determina dacă aceştia îndeplinesc condiţiile profesionale şi morale pentru a active în magistratură. În plus, Tăriceanu îi solicită lui Klaus Iohannis să se alăture Parlamentului, “fără rezerve”, în demersul de a modifica Codul Penal şi de Procedură Penală, în sensul eliminării arestului preventiv pentru infracţiunile comise fără violenţă şi a înlocuirii “suspiciunii rezonabile cu indicii temeinice”, ca precondiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

În replică, fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PNL, a declarat, marţi că, “în litera Constituţiei”, CSM este autoritatea care face “justiţie în justiţie”, inclusiv în cazurile erorilor judiciare, referindu-se astfel la cererea preşedintelui Senatului de demitere a Laurei Kovesi şi a Liviei Stanciu. Predoiu a mai spus că preşedintele Senatului face “politică după ureche” şi i-a cerut lui Tăriceanu să demisioneze.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă