13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportPonta: Peste 3 ani, bugetul apărării va ajunge la 2% din PIB

Ponta: Peste 3 ani, bugetul apărării va ajunge la 2% din PIB

Victor Ponta a declarat la inaugurarea Expoziţiei NATO în domeniul Apărării împotriva Rachetelor Balistice că în următorii trei ani România este capabilă să asigure o creştere a bugetului alocat cheltuielilor de apărare până se va ajunge la acel angajament minim de 2% din PIB, informează Mediafax.

Potrivit lui Victor Ponta, ”prin asigurarea frontierei estice a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene, România dovedeşte seriozitate, ataşament la valorile democratice şi constituie pentru alte ţări din regiune un exemplu de succes”.

Premierul a făcut referire la vizita pe care o va face joi la Kiev. ”Vreau să vorbesc cu omologii mei despre proiectul de succes al României, care a început în urmă cu mai mulţi ani dar care arată vecinilor noştri că drumul democratic, către valori europene şi transatlantice, solidaritatea şi sprijinul pe care îl acordăm pentru apărarea integrităţii teritoriale, pentru apărarea instituţiilor democratice este drumul corect pe care şi celelalte ţări din regiune au dreptul să meargă, fără niun fel de interferenţă”, a declarat Victor Ponta.

El a menţionat că ”ştie foarte bine care sunt şi costurile acestui parteneriat cu NATO”.

 

Cele mai citite

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Dan Podaru și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Sectorului 1

Dan Podaru, fost consilier local PNL, a anunţat, joi, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sectorului 1 din partea Partidului Ecologist...
Ultima oră
Pe aceeași temă