12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportPonta pleacă în concediu în afara țării

Ponta pleacă în concediu în afara țării

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la B1 TV, că începând de miercuri până pe 9 august va pleca în concediu alături de soția sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, și cei doi copii. Astfel, premierul a infirmat varianta unei eventuale deplasări în Turcia pentru o nouă intervenție chirurgicală la genunchi.

Citește și: Surse: Ponta pleacă miercuri în Turcia

“Plec în concediu, mă întorc duminică, pe 9 august. E concediu de odihnă cu familia, mă duc în afara țării. Nu mă duc acum la niciun control în Turcia. E un lucru pe care-l vor decide medicul din România, domnul Codorean și cu medicul care m-a operat, din Turcia, undeva la sfârșitul lunii august, în funcție de cum evoluează recuperarea. Plec în concediu cu soția și cei doi copii”, a declarat Ponta.

Premierul nu a dezvăluit locația unde își va petrece concediul. Totuși, el a admis că își va petrece vacanța în afara țării.

“Plec în afara țării, dar nu în Turcia și plec cu soția și cu copiii și sper să nu văd niciun medic în următoarele 10 zile că am văzut destui medici în ultima perioadă”.

În cursul zilei de marți, în presă au apărut informații potrivit cărora premierul ar urma să efectueze o nou operație în Turcia. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă