18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportPonta și-a modificat RADICAL declarația de AVERE: Premierul și-a donat casa din...

Ponta și-a modificat RADICAL declarația de AVERE: Premierul și-a donat casa din Gorj

Premierul Victor Ponta și-a donat casa pe care o deține, în județul Gorj. Este vorba de o casă pe care premierul a cumpărat-o în anul 2006 și a înstrăinat-o în data de 19.12.2014, conform declarației de avere a premierului.

Valoarea locuinței din județul Gorj se ridică la 56.623,88 RON, potrivit declarației de avere a premierului. Totodată, premierul a mai vândut două apartamente. Pentru cele două apartamente vândute a primit câte 75.000 de euro. Premierul a mai notat în declarația de avere că apartamentul primit prin contract de schimb are o suprafaţă de 175 mp, iar apartamentul înstrăinat, în 6 aprilie, tot prin contract de schimb, a fost evaluat la 143.050 euro. De asemenea, autoturismul, cedat prin cesiune a contractului de leasing, a fost înstrăinat în 25 mai, către SC Conexiuni Professional Service, cu o valoare de transfer a contractului de 5.000 de euro.

Ponta a mai trecut, în noua declaraţie de avere, o serie de bunuri deţinute de soţia lui, Daciana Sârbu, precum: două terenuri, din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, în suprafaţă totală de peste 10.000 mp; o casă de vacanţă în comuna Cornu, judeţul Prahova, de 196 mp; conturi şi depozite bancare în valoare totală de peste 62.000 de lei şi aproape 150.000 de euro. Tot pe numele Dacianei Sârbu este declarat un contract de leasing în valoare de 34.500 de euro, luat în 2013 şi scadent în acest an.

Premierul a menţionat în declaraţia de avere că deţine, împreună cu Daciana Sârbu, o casă de vacanţă în comuna Cornu, în suprafaţă de 202 mp, construită în 2010. Casa de vacanţă era menţionată în declaraţia de avere a Dacianei Sârbu din iunie 2014, însă atunci doar soţia lui Ponta era trecută ca titular.

Premierul a declarat, totodată, o sumă cu 50.000 de euro mai mică în conturile bancare personale.

Ca investiţie directă, Victor Ponta are o promisiune de cumpărare a unui imobile în valoare de 200.000 de euro, menţionată într-un antecontract. De asemenea, premierul mai notează în declaraţia de avere două împrumuturi acordate de soţia lui, în cuantum total de aproximativ 148.000 de lei, firmei D&C Sweets SRL şi o donaţie de 50.000 de euro.

Premierul Victor Ponta a primit, în 2014, o indemnizaţie în cuantum total de 74.208 lei, iar soția sa a primit 74.408,64 euro, în calitate de europarlamentar.

În declaraţia de avere din 17 septembrie 2014, depusă atunci când a candidat la Preşedinţie, Victor Ponta arăta că deţine, împreună cu soția, Daciana, un apartament de circa 95 mp în București, achiziţionat în 2012. De asemenea, el menţiona că a dobândit, în 2013, prin lichidare a patrimoniului Cabinetului de avocat “Ponta Victor Viorel”, două apartamente în București, fiecare de circa 65 mp și a cumpărat, în 2006, un teren intravilan de 1.371 mp și o casă de 63 mp în județul Gorj.

Premierul declara atunci că are în conturi, la Unicredit Țiriac București, aproape 4.900 de lei și aproximativ 53.000 de euro, iar la BRD București – 12.000 de lei.

Reamintim că vicepreședintele Partidului Mişcarea Populară, Claudiu Palaz, a susținut că formaţiunea pe care o reprezintă va sesiza Agenția Națională de Integritate pentru a cere cercetarea premierului Ponta deoarece acesta ar avea un ceas de lux, de peste 50.000 de euro, pe care nu l-ar fi trecut în declarația de avere.

Citește și: FOTO. PMP va sesiza ANI pentru că Ponta nu a trecut în declaraţia de avere un ceas de lux

”Acesta este deținătorul unui ceas Patek Philippe în valoare de peste 50.000 de euro, ceas care nu a fost trecut în declarația sa de avere, din mandatul deputatului Ponta din anul 2012, lucru ce ar fi fost impetuos necesar, conform legislației în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă  al vicepreședintelui al PMP.

Claudiu Palaz mai susține că ”premierul Victor Viorel Ponta ori se sustrage verificărilor provenienței acestui ceas, ori acesta este luat din bazar de la ruși, ori l-a primit de la Vanghelie”. Documentul conține și două fotografii în care Victor Ponta apare purtând ceasul respectiv.

Cele mai citite

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă