13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportPreședintele CJ Ialomița, trimis în judecată alături de alte 14 persoane. Baronul...

Președintele CJ Ialomița, trimis în judecată alături de alte 14 persoane. Baronul a prejudiciat statul cu 1 milion de euro

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii anticorupție pentru luare de mită, două infracţiuni de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a un folos necuvenit, abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupţie, două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție, instigare la fals intelectual și complicitate la  folosirea şi prezentarea cu rea-credinţă de documente, declaraţii false, inexacte  sau incomplete, obţinându-se pe nedrept fonduri europene. 

În același dosar au mai fost trimise în judecată alte 14 persoane care sunt cercetate în dosarul lui Ciupercă, dintre care o parte sub control judiciar. 

Cezar Gheorghe Vâlcan, director executiv al Direcției de Achiziții și Patrimoniu din cadrul C.J. Ialomița, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție.

Citește și: Silvian Ciupercă, baronul care „intervine”

Președintele A.D.R. Sud Muntenia, Liviu Gabriel, și directorul adjunct în cadrul A.D.R. Sud Muntenia, Mariana Vișan, vor fi judecați pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție. 

De asemenea, Marius Dragoș Constantinescu este acuzat de instigare la abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție,

Procurorii anticorupție au dispus și trimiterea în judecată a Elenei Corina Trandafir, angajată a SC CONSULT INVEST SRL şi administrator în fapt al acestei societăți, pentru infracțiunile de: două infracțiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea şi prezentarea,  cu rea-credinţă documente, declaraţii false, inexacte  sau incomplete, obţinându-se pe nedrept fonduri europene, instigare la abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție. 

Mihai Ionuț Ionescu, consilier al Copului de Control din cadrul Ministerul Sănătăţii, va fi judecat pentru infracțiunile de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de a înștiința organul de urmărire penală sau organul de constatare a săvârșirii infracțiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operațiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală potrivit Legii nr.78/2000 (legea anticorupție) și fals intelectual. 

Totodată, Marinela Neacșu, consilieră juridică la Direcţia Achiziţii şi Patrimoniu – Consiliul Judeţean Ialomiţa, a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție. 

Maria Dinu, funcţionar în cadrul Consiliul Judeţean Ialomiţa, este judecată pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție. 

Procurorii anticorupție au dispus și trimiterea în judecată a lui Nicolae Cristian Râureanu , șef serviciu juridic, pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție. 

De asemenea, Cornel Anghel va fi judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată ( 2 infracțiuni), complicitate la folosirea şi prezentarea,  cu rea-credinţă documente, declaraţii false, inexacte  sau incomplete, obţinându-se pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta sau în numele ei. 

DNA a dispus și trimiterea în judecată a lui Eugeniu Golovei pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la folosirea şi prezentarea, cu rea-credinţă documente, declaraţii false, inexacte sau incomplete, din care rezulta achiziţionarea unor bunuri  şi executarea unor lucrări, obţinându-se pe nedrept fonduri europene. 

De asemenea, Dragomir Scripcă, expert în cadrul Biroului Judeţean Ialomiţa al A.D.R. Sud Muntenia, este judecat pentru pentru infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție. 

Vasile Ciocănel a fost trimis în judecată pentru dare de mită. 

DNA a dispus și trimiterea în judecată a SC CONSULT INVEST SRL, obiectul principal de activitate „Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”, pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și folosirea şi prezentarea, cu rea-credinţă documente, declaraţii false, inexacte  sau incomplete, obţinând pe nedrept fonduri europene. 

Procurorii bănuiesc că Ciupercă ar fi atribuit ilegal un teren, mai multe contracte de lucrări publice, dar şi că ar fi intervenit la şefii altor instituţii publice din Ialomiţa în favoarea unor apropiaţi.

Citește și: STENOGRAME: Cum aranja Ciupercă raportul despre Spitalul de Urgență Ialomița

DNA îl acuză şi de o serie de achiziţii frauduloase, cu un prejudiciu estimat la un milion şi jumătate de euro. Procurorii investighează şi intervenţiile pe care Silvian Ciupercă le-ar fi făcut pe lângă liderii PSD pentru a-şi asigura un loc în Consiliul Naţional de integritate. El ar fi luat legătura cu Ilie Sârbu, Victor Ponta şi Liviu Dragnea.

 

Cele mai citite

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă